POEMUL DE VINERI, DIS DE DIMINEAȚĂ

Simt cum umbra

i se desprinde de trup

frunză căzătoare

prăbușire sub aripa

Îngerului

 

Oprește-te cu mine în gând

Moarte

tulburător de senină

Cer sprijinit

de degetul orizontului

Meditația transcedentală

a celui care pleacă

Înainte de-a fi sosit

 

Simt cum trupul

mi se desprinde

de umbră

Înălțarea de dincolo

de rugăciune

 

Iartă-ne Doamne

doar păcatul e greu

doar el ne mai ține

înrădăcinați în pământ.

 

ADI CRISTI