Cetăţean român, depistat pe Aeroportul Internaţional din Iaşi cu dispozitive de tip skimming

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Galaţi şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi şi poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi (ITPF) – Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Iaşi, au desfăşurat o acţiune în vederea destructurării unei reţele infracţionale ce acţiona în vederea compromiterii de ATM-uri, obţinerii de date ale cardurilor şi al fraudării cărţilor de credit. Astfel, la data de 18.11.2017, cetăţeanul român C. Cătălin a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Iaşi, în timp ce se îmbarca pe o cursă aeriană cu destinaţia intermediară Madrid (Spania), acesta urmărind ca apoi să ajungă în Lima (Peru), ocazie cu care asupra acestuia, dar şi în bagajul de cală, au fost identificate, disimulate, echipamente de skimming (tăbliţe destinate montării la fantele de introducere a cardurilor, camere video miniaturale destinate capturării codurilor PIN, etc. precum şi alte ansambluri electronice destinate compromiterii ATM-urilor). „În cursul aceleiaşi zile au fost efectuate un număr de cinci percheziţii domiciliare (un număr de trei percheziţii pe raza municipiului Galaţi, o percheziţie pe raza municipiului Iaşi şi o percheziţie pe raza municipiului Vaslui), ocazie cu care au fost identificate alte echipamente destinate compromiterii ATM-urilor şi fraudării cărţilor de credit precum şi carduri bancare fraudate pe care erau înscrise datele unor instrumente de plată electronică (carduri bancare credit/debit), emise de instituţii precum bancare rezidente în Franţa, Statele Unite ale Americii, Irlanda, Japonia şi Israel. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice. În urma cercetărilor efectuate în cauză au rezultat probe şi indicii rezonabile cu privire la faptul cetăţenii români C. Cătălin şi I. Marian, acţionând în cadrul unei reţele de criminalitate organizată în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 25.09.2017 – 15.11.2017 au importat, deţinut şi utilizat dispozitive hardware concepute şi adaptate în scopul accesării ilegale a ATM – lor  cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prin înscrierea pe carduri blanc a datelor obţinute ilicit prin skimming”, se precizează într-un comunicat de presă al ITPF Iaşi. Prin ordonanţele din data de 18.11.2017, emise de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui C. Cătălin şi I. Marian, iar prin încheierea din data de 19.11.2017, emisă  de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi s-a dispus arestarea preventivă, pentru o durată de 30 de zile a celor doi. „Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi. Sprijinul tehnic a fost asigurat de Brigada de Operaţiuni Speciale Galaţi. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se mai precizează în comunicatul de presă al ITPF Iaşi. (E.M.)