Breaking News

 Gaudeamus 2017

A 24-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură a debutat miercuri la Romexpo, cărți, albume și audiobook-uri de Nina Cassian, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, George Banu și Ștefan Câlția, precum și noi ediții ale volumelor laureatului Premiului Nobel pentru Literatură 2017 – Kazuo Ishiguro regăsindu-se la standurile editurilor prezente la eveniment.

* Peste 1.000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, aproape 30 de lansări de carte și audiobook, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, politologi, fotografi și jurnaliști celebri — anunță Humanitas și Humanitas Fiction. Ele își așteaptă cititorii la Gaudeamus 2017, în perioada 22 — 26 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei publicate în colecțiile de istorie, memorii-jurnale, carte de călătorie sau în noile colecții „Scriitori români contemporani” și „12 cărți despre lumea în care trăim”, ori cu edițiile în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni apărute în colecția „Raftul Denisei”. Toate titlurile Humanitas vor avea reduceri de preț între 10% și 30%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Gaudeamus.

* Și Editura Polirom participă la Gaudeamus 2017 cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (10 — 20%), volume semnate de Aurora Liiceanu, Carmen Mușat, George Banu, Eugen Negrici, Mihai Zamfir, Ioan Groșan, Vintilă Mihăilescu, Marius Oprea, Bogdan Suceavă, Dan Pavel, Andrei Muraru urmând a fi lansate la standul editurii.

În Colecția „Biblioteca Polirom” două cărți-eveniment vor putea fi achiziționate de la Gaudeamus 2017: „Born to Run” de Bruce Springsteen, autobiografia legendarului star rock, și volumul „Acuzația” de Bandi (Licuriciul, scriitor disident care locuiește în Coreea de Nord), singurele proze din literatura contemporană nord-coreeană care au ajuns să fie cunoscute în Occident.

Totodată, noi ediții din cărțile laureatului Premiului Nobel pentru Literatură 2017 — Kazuo Ishiguro se vor găsi la standul Editurii Polirom, fanii scriitorului englez de origine japoneză, unul dintre autorii cei mai reprezentativi ai colecției „Biblioteca Polirom”, putându-i întâlni la standul Polirom pe traducătorii săi în limba română: Magda Teodorescu, Rodica Ștefan, Vali Florescu, Radu Paraschivescu, Mihai Moroiu.

* Curtea Veche Publishing a pregătit pentru Gaudeamus titluri noi de la autori reputați precum Viktor Pelevin, Hannah Pakula, Edward de Bono, Allan și Barbara Pease sau Jamie Oliver. Totodată, Gaudeamus va fi un foarte bun prilej de a-i întâlni pe Anca Lungu (Prințesa Polonic), Geanina-Staicu Avram (Jamila Cuisine), Răzvan Exarhu, Ștefan Câlția, Cristina Donovici, Szekely Ervin, Diana Mandache.

Potrivit editurii, promoțiile vor fi și ele pe măsură, pe lângă super-reducerile care se vor situa între 42 și 83% pentru o selecție vastă de titluri și pachetele de cărți reduse cu 30%, cea mai mare noutate este promoția 2+1: toți cei care vor cumpăra oricare două cărți din întreaga ofertă o vor primi pe cea de a treia gratuit (cartea cadou va fi cea cu prețul cel mai mic dintre cele trei alese).

* Editura Corint propune „o călătorie magică în lumea lecturii, printre titluri interesante, jucăușe, practice sau captivante, pline de povești năstrușnice sau relatări documentate”. Conform editurii, surpriza acestei ediții constă în reduceri substanțiale, miercuri și joi aplicându-se reduceri de 50% pentru orice titlu din colecțiile Corint, iar în următoarele zile cărțile au prețuri speciale.

Standul Corint devine locul preferat al copiilor, unde vor avea loc în fiecare dimineață activități pentru cei mici: ateliere de creație, spectacol interactiv de teatru, spectacol de magie, colțul foto pentru copii. În plus, multe dintre titlurile Corint Junior vin la pachet cu surprize: creioane-vrăjitoare, accesorii, baghete magice, postere.

Adulții sunt așteptați cu noutăți de tot felul, de la cărți de istorie, călătorii, biografii, albume până la volume fascinante, pline de mister și fantezie, destinate adolescenților. În programul de lansări figurează nume cunoscute precum Gabriel Badea-Păun, Adrian Cioroianu, Filip-Lucian Iorga, Ion M. Ioniță, Lavinia Betea, Marina Almășan, Adrian Fetecău ș.a.

* Editura Litera își așteaptă cititorii la standul său din Pavilionul Central Romexpo cu peste 1.200 de volume, cu lansări de carte și sesiuni de autografe, evenimente speciale, reduceri, promoții și premii garantate.

„Pe tot parcursul târgului de carte, la standul Editurii Litera ne vom bucura de o atmosferă hygge, perfectă pentru lectură, și de prezența celui mai de seamă expert în fericire din lume — Meik Wiking. CEO al Institutului pentru cercetarea fericirii din Copenhaga și autor al bestsellerului „Mica Enciclopedie Hygge: Rețeta daneză a fericirii”, Meik Wiking vine în premieră la București cu ocazia lansării celei de a doua cărți „Mica Enciclopedie Lykke: În căutarea celor mai fericiți oameni din lume””, precizează editura.

De asemenea, bestsellerul „Testamentul lui Abraham” va fi lansat oficial la Gaudeamus în prezența autorului, Igor Bergler, și a invitaților săi. Printre autorii care își vor prezenta noile apariții la standul Litera se numără principesa Margareta și principele Radu, Dan Dungaciu, Petrișor Peiu, Daniel Barbu.

* Cărți de Liu Cixin, George R. R. Martin, Neil deGrasse Tyson și Jumpa Lahiri se numără printre noutățile Nemira la Gaudeamus 2017, editura așteaptându-și cititorii cu o mulțime de titluri noi în colecțiile Nautilus SF&F, Young Adult, Anticipația și Babel, cărți de Crăciun, pachete cadou și prețuri speciale de târg.

Sâmbătă, între orele 12,00 și 14,00, cititorii sunt invitați să cunoască autorii români de la Nemira — Florin Chirculescu, Ovidiu Eftimie, Adrian Mihălțianu, Florin Stanciu, Iulian Tănase, Mara Wagner și Elena Vlădăreanu — în standul editurii, unde aceștia vor da autografe.

* La standul Radio România, Editura Casa Radio va lansa în Colecția de CD „Fonoteca de Aur” seria „Spectacolul poeziei”: „Coșbuc Live” 1963&1968; „G. Topîrceanu, Romanța gramofonului”; în Colecția de CD „Lecturi pe întuneric” — Șerban Foarță citește din Caragialeta și Caragialeta bis. De asemenea, în Colecția de audiobook „Biblioteca de poezie românească” va fi lansat audiobook-ul Ana Blandiana „Este liberă floarea? Poeme rostite la Radio 1965-2017” și Nina Cassian „Dans. Poeme rostite la Radio 1959-2003”, iar în Colecția de audiobook „Biblioteca Radio”: N. Steinhardt Jurnal de autor. Tablete radiofonice 1978-1984.

* O dezbatere, două lansări și noi apariții editoriale alcătuiesc oferta Institutului Cultural Român la Gaudeamus. Sâmbătă, la standul ICR va avea loc lansarea volumului „Jurnalul unei lupte” de Sorana Gurian, iar duminică Sala Cupola din cadrul Romexpo va găzdui dezbaterea „Traducerea literaturii române în alte limbi: liste și canoane”, eveniment prilejuit de lansarea antologiei „Alte 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteres”.

Albumele și cărțile publicate de Editura Institutului Cultural Român vor fi disponibile, alături de revista Lettre Internationale (ediția română), la standul ICR cu o reducere de 30%.

Printre aparițiile din acest an se numără albumul bilingv (engleză — franceză) „Nomos — Christian Paraschiv, realizat împreună cu Galeria Oudin (Paris), „Gellu Naum — 100”, album editat în parteneriat cu Fundația Gellu Naum (ediție dublă, în limbile franceză și engleză), „Mănăstirea Hurezi”, o monografie realizată de Corina Popa (versiune engleză), albumul de fotografie „George Enescu. O viață în imagini. Vol 2. Maturitatea și senectutea”, ediție și texte de Viorel Cozma (ediție bilingvă română — engleză), publicat în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” și „La Moscova plouă”, cel mai recent roman semnat de Zsuzsa Selyem, tradus din limba maghiară de Judit E. Ferencz.

* Institutul Cervantes din București va participa cu stand propriu la cea de a 24-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus — Carte de învățătură, standul Institutului urmând a cuprinde o serie de volume recente apărute în limba spaniolă și în limbile co-naționale din Spania, care vor putea fi consultate și apoi împrumutate de la Biblioteca Institutului Cervantes „Luis Rosales” din București: volume de literatură (romane premiate cu diferite premii naționale spaniole, poezie, eseu, teatru), volume de arhitectură, gastronomie, benzi desenate, critică cinematografică, istorie, carte pentru copii, carte științifică.

***

Aproximativ 300 de expozanți, peste 800 de evenimente editoriale și profesionale derulate non-stop, personalități ale peisajului cultural național, numeroase ateliere de creație și evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori constituie reperele majore ale celei de a 24-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de Învățătură, care va avea loc de miercuri până duminică, în Pavilionul central al Romexpo.

Președintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2017 este dramaturgul și jurnalistul Matei Vișniec, iar invitat de onoare este Uniunea Europeană, prin Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Premiile Gaudeamus 2017 vor fi decernate duminică, la ora 15,00.

Preșcolarii, elevii, studenții, cadrele didactice, alți profesioniști din domeniile editorial — educațional, jurnaliștii, pensionarii, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, grupurile organizate sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul). Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) și a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei pentru toată perioada), care vor constitui și suportul pentru Tombola Gaudeamus.

Programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 și 20,00.

Gaudeamus este un proiect cultural susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

AGERPRES