Președintele UPA din Iași, prezent la lansarea volumului privind jubileul de 150 de ani de ani de la fondarea Casei Regale a României

Președintele Universității ”Petre Andrei” (UPA) din Iași, prof. univ. dr. Doru Tompea, a fost prezent, în perioada 6-9 septembrie, la Dusseldorf (Germania), unde au avut loc o serie de manifestări organizate de către Asociația Culturală Romano-Germană ”Atheneum”. Evenimentele au marcat debutul unui proces istoric care a determinat instaurarea domniei lui Carol I și a Casei Regale în România. Din partea Guvernului român au fost prezenți Costin Borc, vicepremier, Lazăr Comânescu, ministru de externe, Excelența Sa Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, Florin Daniel Șandru, secretar de stat în cadrul departamentului ”Centenar”. Evenimentele au fost tutelate de Casa Regală a României, reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu. Volumul ”Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de la fondarea Casei Regale a României” a fost lansat la Dusseldorf, Germania, în orașul în care Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen s-a întâlnit cu emisarii Guvernului de la București, care i-au cerut să devină Principe Domnitor al Principatelor Unite, în anul 1866. ”Lansarea cărții a avut loc în Sala Robert Schumann a Muzeului de Artă din Dusseldorf, în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu al României. La eveniment au participat sute de români stabiliți în Germania sau veniți din țară cu ocazia vizitei regale în Dusseldorf, precum și germani care sunt prieteni ai României”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al UPA din Iași. Prezent la eveniment, profesorul Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, a spus că ”această carte este scrisă cu o foarte bună documentare și cu un patos necesar celor care suferă pentru că România nu este acolo unde ar trebui să fie”.  La rândul său, coordonatorul volumului, profesorul Daniel Șandru, secretar de stat în Guvernul României responsabil cu coordonarea acțiunilor care vor marca Centenarul Marii Uniri din 1918, a arătat că ”publicarea acestui volum este un demers de recuperarea memoriei. Există nenumărate legături ale destinului între Casa Regală a României și evenimentele din cei 150 de ani. Felul în care vom sărbători Centenarul va arăta modul în care știm să iubim România. Nu avem nevoie de un naționalism festiv, ci de patriotism moderat în Europa”. De asemenea, profesorul Doru Tompea, președintele Universității ”Petre Andrei” (UPA) din Iași, a vorbit despre legăturile din personalitățile care au marcat cultura României, inclusiv savantul Petre Andrei, și Regii României. Lansarea de carte a fost urmată de un concert festiv, susținut de Orchestra de Cameră a Operei din Timișoara, precum și de Camerata Regală. Evenimentul a fost organizat de Asociația ”Atheneum” din Dusseldorf. (E.M.)