Soprana Mariana Nicolesco și laureați ai Concursului Darclée vor susține un spectacol pe 6 decembrie în cadrul celei de-a doua ediții a concertului caritabil de sărbători organizat de Fundația Inovații Sociale Regina Maria, pentru copiii din centrele sale educaționale.
Potrivit organizatorilor, acțiunea își propune să strângă fonduri pentru susținerea activității din centrele educaționale Clinceni și Băneasa, în care vin zilnic 160 de copii.
„Pentru că muzica unește oamenii, anul acesta concertul este dedicat copiilor din centrele educaționale ale fundației. 160 de copii, majoritatea din familii dezavantajate, beneficiază zilnic de activități de tip afterschool la centrele din Clinceni și Băneasa. Începând cu ora 19,00, gazdele noastre în al doilea an, Maia Morgenstern și Teatrul Evreiesc de Stat, vor ajuta la îndeplinirea misiunii pe care fundația și-a asumat-o față de acești copii în ultimii șase ani, de când a fost înființat primul afterschool”, se precizează în comunicatul transmis miercuri AGERPRES.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria este o organizație neguvernamentală care oferă, de peste șase ani, o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și la prețuri foarte mici persoanelor cu venituri sub 800 de lei/lună. În plus, în cele două centre educaționale din Clinceni și Băneasa vin zilnic peste 160 de copii din familii defavorizate unde sunt întâmpinați de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari.
AGERPRES