Fie că acţionează singur sau se declară membru al unei grupări, autorul luării de ostatici din Sydney pare să fi pus în aplicare sfaturile oferite de grupările Al-Qaida şi Stat Islamic de a trece la acţiune făcând cât mai mult zgomot posibil.Comentând luarea de ostatici din cafeneaua Lindt din Sydney, unde a fost amplasat un steag negru cu simbolul mişcării jihadiste, Nick O’Brien, fost poliţist al British Special Branch devenit expert în terorism la universitatea australiană Charles Sturt, a apreciat că este posibil ca autorul „să fie o persoană inspirată de ce a văzut în publicaţiile Statului Islamic” (SI).Profesorul Clive Williams, de la Australian National University, a adăugat: „Majoritatea acestor indivizi sunt încurajaţi să treacă la acţiune pentru că Statul Islamic a înţeles că dacă vă reuniţi pentru a realiza o reţea, există şanse mari să fiţi reperaţi”.De ani de zile, în cazul reţelei fondate de Osama ben Laden, de luni de zile, în cazul SI, candidaţii la jihad sunt încurajaţi ca, în cazul în care nu pot merge pe „tărâmul jihadului” dintr-un motiv sau altul, să lanseze atacuri împotriva „necredincioşilor”, militarilor, poliţiştilor sau chiar civililor.În septembrie, un purtător de cuvânt al SI, Abu Mohamed al-Adnani, le-a cerut credincioşilor „să participe la bătălie acolo unde se află”, într-un mesaj audio difuzat pe Internet şi tradus de institutul american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE.„Dacă puteţi ucide un necredincios american sau european, în special unul dintre acei francezi murdari şi ranchiunoşi, sau un australian, sau un canadian sau orice alt necredincios, mai ales un cetăţean al acelor ţări care au declarat război Statului Islamic, aveţi încredere în Allah şi omorâţi-i acolo unde sunt şi aşa cum puteţi”, a declarat el.Din toamna lui 2010, în revista jihadistă de limbă engleză „Inspire” care este publicată în Yemen de organizaţia locală a Al-Qaida, cetăţeanul american convertit Adam Gadahn (supranumit „Azzam Americanul”) vorbea despre „datoriile jihadului individual”. Şi într-o înregistrare video intitulată „Nu sunteţi responsabili decât de voi înşivă”, el afirma: „Musulmanii din Occident trebuie să ştie că sunt perfect poziţionaţi pentru a juca un rol decisiv în jihad împotriva sioniştilor şi cruciaţilor. Prin urmare, ce aşteptaţi?”Revistele jihadiste online şi-au multiplicat reţetele de fabricare de bombe artizanale („Cum să fabrici o bombă în bucătăria mamei”) şi liste cu ţinte, printre care figurează în primul rând militari occidentali, urmaţi de oameni politici şi locuri simbolice pentru puterea americană în Statele Unite şi ţările aliate.Dar în discursul său, al-Adnani afirmă că jihadiştii nu trebuie să facă diferenţa între civili şi militari. „Este legal pentru un musulman să atace bunurile unui necredincios şi să îi ia sângele, deoarece sângele lui nu valorează nici cât cel al unui câine”, afirmă el.După arestarea lor, autorii unor atacuri izolate, cum ar fi de exemplu cei doi bărbaţi care au ucis un militar britanic cu toporul pe o stradă din Londra în mai 2013 sau tânărul Djohar Ţarnaiev, care împreună cu fratele lui a comis atentatul cu bombă artizanală la maratonul din Boston în aprilie acelaşi an, au citat aceste publicaţii printre sursele lor de inspiraţie.Aceşti agresori, care sunt deseori supranumiţi „lupi solitari” în cazul în care se dovedeşte că au acţionat singuri, dar care cel mai adesea au relaţii cu reţele mai mult sau mai puţin constituite, au visat de multe ori să plece pentru a se alătura unei mişcări jihadiste. Dar, în faţa dificultăţilor sau pentru că ei nu dispun de contactele necesare, s-au hotărât să treacă la acţiune acolo unde locuiesc.