Deputaţii PMP Marius Paşcan şi Petru Movilă cer demiterea ministrului Transporturilor, Felix Stroe

Deputaţii PMP Marius Paşcan şi Petru Movilă solicită demisia ministrului Transporturiloir, Felix Stroe, pe care îl acuză că a schimbat „cu de la sine putere” traseul autostrăzii care urmează să lege Estul de Vestul ţării. Concret, cei doi deputaţi îl acuză pe Felix Stroe că în cadrul comisiilor reunite de transport ale Parlamentului a propus o variantă nouă pentru această autostradă, care să treacă prin Bacău şi care să aibă ca punct terminus oraşul Braşov. „Am interpelat, de curând, Ministerul Transporturilor în legătură cu stadiul actual al proiectului privind construirea Autostrăzii Târgu-Mureș – Iași – Ungheni (A8) – Autostrada „Unirii”, întrucât pentru realizarea acestei autostrăzi am și inițiat, împreună cu colegul deputat PMP din Iaşi, Petru Movilă, un proiect legislativ, care a fost, recent, adoptat tacit de către Senatul României. Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a răspuns oficial interpelării mele, indicând că Obiectivul „Autostrada Târgu-Mureș – lași – Ungheni” este cuprins în Master Planul General de Transport al României, document strategic aprobat prin H.G. nr. 666/2016, în vederea finanțării externe nerambursabile, fiind împărțit în trei proiecte: Autostrada Târgu-Mureș – Ditrău, Autostrada Ditrău – Târgu Neamț și Autostrada Târgu Neamț – lași – Ungheni. Aceste sectoare se află, conform răspunsului ministrului, în diferite faze de licitare a proiectelor privind studii de fezabilitate sau revizuire a celor realizate anterior, de elaborare a proiectelor tehnice de execuție sau obținere a acordurilor de mediu, fiind precizate și termenele asumate de către cei responsabili în acest sens. În schimb, la doar o lună de zile de la răspunsul ministrului Felix Stroe la interpelarea mea, acesta susține în cadrul lucrărilor Comisiilor reunite de buget-finanțe ale Parlamentului o nouă strategie, personală, conform căreia, citez, „Facem autostrada Iași – Bacău – Onești – Valea Oituzului – Brașov, întrucât este un traseu mult mai ușor de realizat“, comparativ cu varianta Târgu-Mureș – Iași – Ungheni. Este năucitoare și de-a dreptul iresponsabilă o asemenea poziție din partea ministrului în cauză, câtă vreme pentru Autostrada A8, în varianta sa oficială, cuprinsă într-o hotărâre de guvern și inclusă deja în Master Planul General de Transport al României, aprobat de Comisia Europeană, s-au cheltuit deja zeci de milioane de euro pentru studii de fezabilitate iar în documentele oficiale nu apare nicio referință privind această variantă subiectivă a ministrului Felix Stroe”, afirmă deputatul PMP de Mureş Marius Paşcan. Potrivit parlamentarului PMP, decizia ministrului de a schimba un proiect național cu un proiect personal nu este deloc întâmplătoare, Maroius Paşcan acuzându-l pe Felix Stroe că ar avea „interese financiare” în zona Bacăului, controlând regia de apă din Onești. „Se demonstrează încă o dată că județul Mureș nu contează în asumările politice și cu caracter electoral ale marilor proiecte naționale, decât în măsura în care UDMR revendică vreo pretenție cu caracter etnic. Le recomand acum udemeriștilor să reacționeze, să riposteze politic, și să nu voteze alături de PSD – ALDE modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, făcând astfel dovada că, într-adevăr, țin la județul Mureș, se împotrivesc izolării economice a acestuia și îi preocupă bunăstarea cetățenilor pe care îi reprezintă. Să nu uităm că, anul trecut, lideri ai PSD indicau și mutarea traseului autostrăzii Brașov – Târgu-Mureș, invocând un nou traseu preferabil: Brașov – Sibiu. Ȋmpreună cu colegul meu de la Iaşi, deputatul Petru Movilă, solicit primului-ministru, Mihai Tudose, să-l demită urgent pe ministrul Transporturilor, Felix Stroe, care consideră ministerul propria moșie, iar proiectele acestuia și bugetul pe care-l are la dispoziție par propria pușculiță. Să nu mai vorbim că generează pentru România în plan extern o situație ridicolă, în raport cu Comisia Europeană, căreia va trebui să-i explice cum de țara noastră a cheltuit zeci de milioane de euro pentru studiile aferente Autostrăzii A8, a inclus-o în Master Plan, a promovat o hotărâre de guvern în acest sens, iar acum s-a răzgândit brusc și o apucă într-o altă direcție”, se precizează în încheierea comunicatului de presă semnat de deputatul PMP de MUreş Marius Paşcan. (E.M.)