Pasajul subteran „Mihai Eminescu” a fost deschis circulaţiei rutiere. La evenimentul inaugural de luni, 15 decembrie, ora 15, au participat primarul Gheorghe Nichita, viceprimarii Mihai Chirica şi Gabriel Surdu, IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, consilieri locali şi judeţeni, şefi din administraţia locală. La deschidere au participat şi câteva sute de ieşeni.Pasajul subteran din Fundaţie asigură un gabarit de 5 metri înălţime şi 10 metri lăţime, câte o bandă pe fiecare sens de circulaţie, care să permită traversarea mijloacelor de transport auto, de la autoturisme la autovehicule utilitare, de intervenţie ale salvării, pompierilor şi mijloacelor de transport în comun auto, fără a permite circulaţia pietonală în interiorul pasajului. În sens longitudinal, pasajul are o lungime totală de 286,43 metri, fiind compus din trei sectoare cu lungimi aproximativ egale. Astfel, rampele de intrare şi ieşire Păcurari şi Independenţei au lungimi de 95,94 şi, respectiv, 94,49 metri, în timp ce pasajul subteran propriu zis se întinde pe o distanţă de 96 de metri. Pasajul este parte componentă a proiectului cu finanţare europeană nerambursabilă intitulat „Dezvoltarea axei de transport Est – Vest”. Valoarea întregii investiţii s-a ridicat la aproximativ 78,4 milioane de lei. În cadrul acestei lucrări a fost reabilitată infrastructura rutieră, pietonală şi spaţiile verzi pe ruta Păcurari – Piaţa Eminescu – Independenţei – Elena Doamna.