Ministrul israelian al apărării anunţa noi planuri pentru construirea de locuinţe în coloniile evreieşti din Cisiordania ocupată

Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a anunţat joi noi planuri pentru construirea de locuinţe în coloniile evreieşti din Cisiordania ocupată, planuri ce ar urma să fie prezentate miercurea viitoare, informează AFP.

Colonizarea, mai exact construcţia de locuinţe civile în teritoriile ocupate sau anexate de Israel din 1967, este considerată de comunitatea internaţională ca fiind ilegală şi un obstacol major în calea păcii cu palestinienii.

‘Pentru a întări implantările în Iudeea-Samaria (numele biblic al Cisiordaniei), ministrul apărării a ordonat convocarea, miercurea viitoare, a Consiliului Superior pentru Planificare, pentru a aproba noi proiecte de scoatere la vânzare şi de programare de unităţi de locuit’, se spune într-un comunicat oficial.

Numărul de locuinţe vizate nu a fost precizat.

Potrivit organizaţiei israeliene anti-colonizare Pace Acum, Consiliul Superior pentru Planificare se reuneşte de mai multe ori pe an pentru a aproba proiecte pentru construirea de locuinţe, proiecte aflate în diferite stadii.

O purtătoare de cuvânt a acestui ONG a precizat că 6.742 de proiecte pentru construcţia de locuinţe au fost aprobate în colonii anul trecut, cifra cea mai mare din 2013 până în prezent. În 2016, au fost aprobate 2.629 de unităţi locative.

La 31 ianuarie, circa 1.500 de membri ai Comitetului Central al Likud, principala instanţă a partidului condus de premierul Benjamin Netanyahu, au adoptat în unanimitate o rezoluţie ce îi îndeamnă pe ‘responsabilii aleşi ai Likud să permită libera construcţie (în colonii) şi aplicarea legalizării (israeliene) a tuturor sectoarelor de implantare evreiască eliberate în Iudeea-Samaria’.

Dacă acest text va fi adoptat de guvern, el va pune capăt definitiv ‘soluţiei cu două state’, în condiţiile în care suprafaţa unui eventual stat palestinian va fi redusă foarte mult.

În octombrie, Netanyahu a anunţat că a amânat un vot asupra unui proiect de lege care, potrivit criticilor, ar echivala cu o anexare de facto a coloniilor israeliene din Cisiordania situate în jurul Ierusalimului. Însă în prezent premierul israelian de confruntă cu o supralicitare din partea lobby-ului pro-colonizare şi a membrilor din propriul guvern favorabili anexării.

În jur de 400.000 de israelieni locuiesc în coloniile evreieşti din Cisiordania şi 200.000 în Ierusalimul de Est ocupat şi anexat.AGERPRES