Premiul naţional al Israelului pentru literatură, una dintre cele mai prestigioase distincţii culturale atribuite de acest stat, va reveni în 2018 scriitorului David Grossman, care critică în mod constant politica dusă de guvernul israelian faţă de palestinieni, informează Reuters.
David Grossman, în vârstă de 64 de ani, s-a exprimat în favoarea celor care invocă motive de conştiinţă pentru a nu face armata, pentru înfiinţarea statului palestinian şi împotriva unui război cu Iranul din cauza programului nuclear al acestei ţări.
Anunţând acest premiu luni, ministrul Educaţiei Naftali Bennett, un politician ultranaţionalist, a spus că David Grossman, născut la Ierusalim, reprezintă „una dintre cele mai interesante, profunde şi influente voci din literatura israeliană”.
David Grossman, care a câştigat în 2017 prestigiosul Man Booker International Prize for Fiction, va primi Premiul Israelului pentru literatură de Ziua Independenţei, în aprilie. Naftali Bennett consideră că decizia de atribuire a acestui premiu lui David Grossman reprezintă un pas înainte spre reconciliere, într-o ţară în care există diviziuni profunde în ceea ce priveşte chestiuni precum pacea şi războiul.
Cărţile scriitorului David Grossman au fost traduse în peste 35 de limbi. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se află volume precum „A Horse Walks Into A Bar” – despre un actor fictiv de stand-up şi fantomele din trecutul lui – şi „To the End of the Land” – un roman ce descrie peregrinările mamei unui soldat de-a lungul şi de-a latul Israelului, făcute pentru a evita să i se aducă la cunoştinţă vestea morţii fiului ei.
Fiul scriitorului israelian a fost ucis în luptă în timpul războiului din 2006 cu Libanul.
În articole publicate de Haaretz, un cotidian de stânga, David Grossman a scris că armata Israelului a cultivat „nedreptatea, opresiunea şi uciderea de civili şi copii în teritoriile ocupate”, zone capturate de Israel în timpul războiului din 1967 şi în care palestinienii încearcă să îşi înfiinţeze un stat propriu.
În 2015, David Grossman s-a retras în semn de protest de pe lista romancierilor avuţi în vedere pentru Premiul Israelului pentru literatură din acel an, după ce prim-ministrul Beniamin Netanyahu a eliminat mai mulţi membri din juriul care atribuie acest trofeu, acuzându-i că erau „extremişti şi antisionişti”.
Într-un interviu acordat luni pentru Israel Radio, scriitorul s-a declarat surprins de desemnarea lui în calitate de câştigător al acestui premiu.
„Nu ştiu cine s-a aflat în comitetul care m-a ales, nu am nicio idee, dar a fost o alegere care s-a bazat pe criterii artistice şi literare”, a declarat cunoscutul scriitor israelian.
Anunţul de luni a fost făcut într-o perioadă marcată de relaţiile tensionate dintre mai multe personalităţi ale comunităţii artistice israeliene şi ministrul culturii din această ţară, Miri Regev.
Luna trecută, Miri Regev s-a declarat în mod public uşurată că un lungmetraj israelian pe care ea îl consideră denigrator la adresa armatei naţionale nu a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.AGERPRES