Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi dezminte informaţiile apărute în ultimele zile cu privire la declanşarea în perioada 15-17 februarie 2018 a unei greve de avertisment de către şoferii angajaţi în cadrul acestei instituţii, afirmând că o eventuală mişcare de protest, pe lângă faptul că ar fi ilegală, întrucât nu au fost parcurse etapele prevăzute de lege, ar fi şi inoportună, având în vedere că actualul contract colectiv de muncă este valabil până în vara lui 2019. „În 22.11.2017 a fost înregistrat contractul colectiv de muncă, valabil timp de un an și jumătate, contract asumat de către toate sindicatele organizate legal. Odată cu înregistrarea contractului, conducerea companiei a stabilit de comun acord cu sindicatele calendarul negocierilor ulterioare. Prima etapă a vizat indexarea salariilor cu 20% de la 1 ianuarie 2018, pentru asigurarea salariilor nete la același nivel și după transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului. A doua etapă o reprezintă stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli și negocierea politicii salariale a companiei pe anul 2018. Acțiunea declanșată, însă neasumată oficial de o organizație sau grup de inițiativă, considerăm că este ilegală și riscă să aibă consecințe grave, chiar de natură penală. Am fost mereu deschiși dialogului și am lansat, și de această dată, o invitație la discuții clarificatoare șoferilor de autobuz. Facem apel către toți salariații noștri să nu se lase antrenați în acțiuni care pun în pericol credibilitatea pe care încercăm să o câștigăm în raport cu călătorii noștri”, se precizează într-un comunicat de presă al CTP Iaşi. Şoferii din cadrul Companiei de Transport Public sunt nemulţumiţi de politica salarială a conducerii instituţiei, fiind îngrijoraţi că începând cu data de 1 ianuarie 2018, odată cu trecerea plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ar putea fi „asimilaţi” cu personalul necalificat din unitate, renumerat cu salariul minim pe economie, de 1.900 de lei. În ultimele zile, în unele mijloace de transport în comun au apărut anunţuri prin care publicul călător era informat că, în perioada următoare, autobuzele vor merge cu viteză redusă, în semn de protest faţă de politica salarială a companiei. (E.M.)