Garantarea siguranței alimentelor se află în atenția Premierului

 Situația actuală în domeniul siguranței alimentelor a fost analizată astăzi în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la Guvern. Premierul Pavel Filip a fost informat despre controalele efectuate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) și măsurile întreprinse pentru prevenirea comercializării produselor alimentare neconforme, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

În context, Prim-ministrul a accentuat că respectarea intereselor consumatorilor în ceea ce privește calitatea alimentelor rămâne o prioritate a Guvernului, ANSA fiind autoritatea responsabilă pentru monitorizarea situației pe acest segment. Astfel, Premierul a subliniat importanța continuării verificărilor calității produselor în rețelele comerciale, dar și a planificării unor măsuri suplimentare care vin să protejeze consumătorii.

De asemenea, a fost relevată necesitatea menținerii unei interacțiuni permanente între cetățeni și ANSA, pentru a facilita semnalarea încălcărilor. „Legătura directă cu oamenii este foarte importantă. Intrând în magazin cetățenii așteaptă să vadă, prin acțiuni concrete, că ANSA are grijă de sănătatea lor”, a conchis Premierul.