O vizită a preşedintelui cubanez Raul Castro în Statele Unite nu este „exclusă” după anunţul privind normalizarea relaţiilor dintre Washington şi regimul comunist de la Havana, a anunţat joi Casa Albă, relatează AFP.”Nu aş exclude o vizită a preşedintelui (Raul) Castro”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american, amintind că preşedintele Barack Obama a primit la Washington lideri ai Chinei şi Myanmarului.La câteva ore după ce Statele Unite şi Cuba au anunţat o apropiere istorică, care prevede, în special, restabilirea relaţiilor diplomatice după decenii de tensiuni moştenite din perioada Războiului Rece, Casa Albă a afirmat că o vizită a lui Obama în Cuba este luată în calcul. „Vom vedea cum vor evolua lucrurile”, a declarat preşedintele american pentru ABC.