Primăria a eliberat un număr de 279 de avize de principiu, valabile până în data 9 martie, pentru amplasarea de măsuțe pliante în vederea comercializării de mărțișoare și flori naturale. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, zonele pentru care sunt eliberate avizele de principiu pentru măsuțe pliante pentru comercializarea mărțișoarelor sunt: bd. T. Vladimirescu – cămin T17, str. V. Lupu – str. Han Tătar, bd. Carol I –Universitatea „Al. I. Cuza”, șos. Nicolina – bl. 915, șos. Nicolina – bl. 996, șos. Nicolina – rond CUG, Podu Roș – Parc Poștă, Piața Unirii – agenția CFR, Piața Voievozilor, bd. Dacia – Zimbru, str. Cerna, str. Gării – Topaz, șos. Păcurari – șos. Moara de Foc, bd. Socola – str. Bucium, bd. Socola – Casa Sindicatelor, Tg. Cucu – str. Sărăriei, Calea Galata. Zonele unde sunt eliberate avizele de principiu pentru măsuțe pliante pentru comercializarea florilor sunt: Piaţa Unirii – Agenţia CFR, str. Gării – str. Arcu, şos. Păcurari – bl. 555, bl. 480 și bl. 602, bd. Socola – Casa Sindicatelor, şos. Nicolina – bl. 996, aleea M. Sadoveanu – rond Agronomie, Târgu Cucu – str. Sărăriei. „În fiecare zonă menţionată mai sus, numărul amplasamentelor va fi limitat funcţie de suprafeţele disponibile şi fiecare agent economic autorizat va deţine un singur aviz în aceeaşi zonă”, se precizează în document. Pe avizul de principiu care a fost eliberat agenților economici au fost înscrise și câteva clauze de funcționare, anume: este interzisă amplasarea de corturi, prelate sau construcții improvizate neautorizate, amplasarea măsuțelor pliante se va face fără afectarea spațiilor verzi, blocarea căilor pietonale și a căilor de acces la spațiile comerciale din zonă, orice încălcare a clauzelor de mai sus, depășirea suprafeței autorizate sau nerespectarea obiectului de activitate atrag revocarea avizului și dezafectarea amplasamentului, pe cheltuiala beneficiarului, fără nicio altă formalitate prealabilă. (E.M.)