Breaking News

Sorina Pintea: Problema imunoglobulinei, rezolvată parţial

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că problema imunoglobulinei este rezolvată parţial, pentru cel mult trei luni, iar primele 10.000 de doze vor fi trimise de către Austia şi vor fi primite în maximum două săptămâni. “Problema este rezolvată parţial, pentru că am activat Mecanismul de Protecţie Civilă pentru situaţii de urgenţă, care ne-a oferit rezolvarea problemei pentru două, maximum trei săptămâni”, a spus, într-o conferinţă de presă, Sorina Pintea, conform news.ro. Ea a precizat că România va primi imunoglubulină din Italia, SUA şi Austria, prima comandă fermă fiind de la Austria, care va livra 10.000 de doze. Ministrul Sănătăţii a spus că aceste doze vor fi primite după terminarea formalităţilor, adică în cel mult două săptămâni. Potrivit ministrului, SUA şi Italia vor trimite României restul dozelor, până la cantitatea de 150 de kilograme. Pintea a mai spus că medicamentul care va fi livrat de către Austria a mai fost utilizat în România şi că au fost discuţii cu specialiştii pentru a exista certitudinea că substanţa este bună şi nu va fi achiziţionată inutil. “Suntem asiguraţi că este substanţa bună”, a precizat Pintea. “Nu o să ajungă până la sfârşitul anului, dar trebuie să vedem câţi oameni nu au făcut tratament. Noi sperăm ca trei luni de zile ( să ajungă -n.r.). Pe.urmă se va intra în normal cu livrările”, a adăugat ministrul Sănătăţii. România a declanşat în urmă cu o săptămână Mecanismul de Protecţie Civilă pentru achiziţia imunoglobulinei pentru imunodeficienţe primare din statele membre UE şi NATO. Ministrul Sănătăţii spunea că nu mai există nicio doză de imunoglobulină, că sunt sute de pacienţi afectaţi şi că singura soluţie era declanşarea mecanismului de protecţie civilă, prin solicitarea ajutorului ţărilor UE şi NATO pentru criza imunoglobulinei. Potrivit datelor disponibile la Ministerul Sănătăţii, în România sunt necesare lunar aproximativ 5.000 de doze de imunoglobulină, iar preţul unei doze este de aproximativ 100 de euro.