Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” din Iaşi a fost joi, 29 martie, gazda unei noi activități din cadrul Proiectului educaţional internaţional „A.M.I.C.I. – Armonie. Motivaţie. Iubire. Colaborare. Inspiraţie”. Proiectul se află la prima ediţie şi are ca scop asigurarea calităţii în educaţie, prin promovarea schimbului de experienţă interculturală în vederea dobândirii unei imagini clare despre instituţiile de învăţământ special din lume şi prin realizarea de activităţi educative, centrate pe tradiţii şi valori”, a declarat prof. coca Marlena Vasiliu, directorul Liceului Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”. Reprezentanţi ai Şcolii Speciale nr. 12 Chişinău și ai Serviciului Psihopedagogic din Bălți, Republica Moldova,care sunt parteneri în proiect, au avut prilejul de a cunoaşte instituţia şi tipurile de servicii oferite de şcoala ieşeană copiilor/elevilor cu deficienţe de auz, deficienţe senzoriale multiple. În cadrul dezbaterii cu tema: „Exemple de bune practici prin activităţi demonstrative în lucrul cu elevii cu CES”,atât invitaţii de peste hotare, cât şi cadre didactice din toate instituţiile de învăţământ special din judeţul Iaşi au avut ocazia de a se cunoaște și de a împărtăși experiențe de succes. (E.M.)