PSD acuză lipsa de interes a primarului Mihai Chirica în vederea convocării consilierilor locali într-o nouă ședință ordinară a deliberativului ieșean. „Se pare că domnia sa continuă să respecte un calendar personal, care are drept priorități participarea la diverse evenimente festive și transmiterea de scrisori lacrimogene ieșenilor. Mesajul nostru pentru domnul primar, transmis acum aproximativ o săptămână, a fost unul foarte clar. Suntem deschiși unui parteneriat corect și transparent, prin care să se țină cont de majoritatea stabilită în Consiliul Local, în urma alegerilor locale din 2016. Prioritatea noastră, acum, este implementarea programului de guvernare locală cu care ne-am prezentat, atunci, în fața ieșenilor”, se precizează într-un comunicat de presă, semnat de preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa. În document se subliniază că PSD a tras un semnal de alarmă asupra proiecte foarte importante pentru comunitate, dar care nu și-au făcut până acum loc pe ordinea de zi a ședințelor CL. „Îi solicităm domnului primar să renunțe la orgoliile mărunte, să accepte faptul că a rămas singur în Consiliul Local și să se apuce cu adevărat de muncă. Primul pas ar fi să convoace o nouă ședință ordinară a Consiliului Local, iar pe ordinea de zi să regăsim măcar o parte dintre proiectele cu adevărat importante pentru comunitatea noastră și despre care PSD Iași vorbește de mai multe luni. În plus, nu credem că domnul primar Chirica a vorbit serios despre dizolvarea Consiliului Local, ci, așa cum s-a mai întâmplat de nenumărate ori până acum, am consemnat o nouă perdea de fum aruncată în fața ieșenilor, pentru a masca incompetența celor trei ani de administrare dezastruoasă a Iașului”, se mai spune în comunicat. Potrivit social democraţilor, procedura de organizare a unor alegeri anticipate este „anevoioasă și îndelungată ca timp”, în contextul în care Legea nr. 215 a administrației publice locale (art. 55) a fost modificată și conține acum mai mulți pași de urmat pentru dizolvarea Consiliului Local, ca să nu mai vorbim de costurile care vor fi suportate din bugetul local, din banii comunității. “Cu ce au greșit ieșenii, domnule primar? Nu e corect să îi puneți în situația de a mai veni încă o dată la urne, doar pentru că dumneavoastră ați devenit indezirabil. Și încă un lucru. Ce veți rezolva? Indiferent de rezultatul unor alegeri anticipate, veți rămâne tot în opoziție. Prin modul dumneavoastră de a vă comporta, discreționar și lipsit de strategie, ați rămas singur și izolat. Sunteți la conducere, dar dezbrăcat de putere!” a afirmat, în încheiere, Maricel Popa, președintele PSD Iași. (E.M.)