NICI DRACUL ȘI NICI ÎNGERUL PĂZITOR

Din nou agitație mare prin piețele publice ale țării. Același spirit de frondă, aceleași mesaje, lozinci, strigăte, urlete și nervozități. Ca prin minune ”piețarii” s-au gândit că nu ar fi lipsit de respect să-și bată joc (sub formă de gumă, cred ei) de simbolul cel mai drag românilor cu scaun la cap din acest an, simbolul centenarului. ”Dacă noi nu ne batem joc de noi înșine, de istorie, trecut și de valori de neatins, atunci cine să o mai facă”? Evident că, întrebarea nu poate fi decât retorică, în sensul de a scoate din lâncezeală și anonimat, grosul românilor cărora parcă nu le mai pasă de nimic. Nici de țară, nici de popor, nici de viitorul acestora. Au abandonat țara în piețele publice ale orașelor, acolo unde legea poate fi măcelărită și hăcuită fără ca măcar o autoritate să se sinchisească. ”Lasă să-i dea la cap, lasă s-o altoiască! Așa îi trebuie dacă nu a fost în stare să-și fi făcut un sistem de autoprotecție. Se adună nesimțitul să strige ce-i vor neuronii săi, fără a avea actele în regulă, fără a respecta cerințele impuse de lege. Atunci, Legea trebuie instantaneu să-i dea la cap, să-l căpăcească bine de tot, astfel încât să înțeleagă și el, posesorul de tigvă fără neuroni, că libertățile garantate de ConstiTuție nu sunt un fel de ”…tu-i mă-sa”, ci are niște reguli ce trebuie respectate cu strictețe. Ești liber să faci demonstrații, să protestezi, să strigi până ce leșini, doar dacă respecți prevederile legii. Nu așa, de nebun, te prinde deodată și atunci trebuie să se oprească viața pe planetă, pentru ca să ți se facă loc să ocupi piețele publice, să te scremi și să te dai cu capul de caldarâmul astfel ocupat. Nu putem avea un regim democrat dacă nu vom fii conștienți că avem nevoie de instituţii ale statului foarte puternice. Vrei pace, iată, trebuie să lupți pentru ea! Există, cel puțin la nivelul expresiei verbale, un paradox: Luptăm pentru pace! Lupta în sine este producătoare de victime directe, de victime colaterale, de eroi, dar și de trădători de neam. Cel care nu respectă regula jocului, indiferent pe ce parte a baricadei se află, acela va trebui ”scos de urechi” în fața națiunii și arătat ei pentru ca ea să-i stabilească pedeapsa.

În România lui Klaus Iohannis s-a admis duplicitatea, lucrurile pe jumătate spuse, delațiunea, falsificarea aplicării legii de către cei plătiți să vegheze la respectarea ei. Într-o astfel de îmbulzeală de sensuri contrare, iată că, a apărut și această formă de presiune a străzii asupra guvernaților, indiferent de ce culoare politică au (sau vor avea) aceștia. Pericolul cel mare nu vine de la cei care își plimbă câinii prin spațiul destinat circulației auto, sub privirile grijulii, protectoare ale polițiștilor de la circulație și ale jandarmilor, ci din spatele hărmălaie, spate ocupat de adevărații dușmani ai țării, cei care au reușit să-și însușească bogățiile țării în nume propriu sau în numele țărilor care i-a trimis aici în misiune. Nu știu de ce ne este rușine să recunoaştem acest lucru, cu atât mai mult cu cât el a fost făcut la lumina zilei, sub ochii holbați de uimire și stupoare ai contemporanilor.

De consolidarea acestui sistem de devalizare a avuției naționale nu sunt străine nici o guvernare postdecembristă. Unii au acceptat-o din naivitate, lăsându-se pradă tentației ”mărgelelor colorate”, principalele vinovate ale luării ochilor prin strălucirea unor nimicuri, în fond, pentru care ne-am dat de bună voie resursele naturale, dar și pe cele create ”prin sudoarea întregului popor”, după cum ne învață o expresie a limbii de lemn. Am intra în UE cu surle și trâmbiţe, cu bătăi de stradă între politicienii care se credeau a fi mai îndreptățiți decât ceilalţi să-și asume această victorie a aderării în vederea integrării, pentru ca astăzi să constatăm că una spune tratatul de aderare și alta se întâmplă în realitate. Egalitatea între statele membre de exemplu este doar ”o vorbă aruncată în vânt”, și nu o realitate juridică ce poate să producă efecte reale.

Am ajuns din nou la Înaltele Porți, datori să ne plătim tributul la zi, fără ca cineva să ne vrea binele, să ne asigure că facem și noi parte din rândul țărilor care au un cuvânt de spus, dacă nu despre soarta celorlalte țări componente ale UE, cel puțin despre soarta noastră.  Repetăm sine die Povestea lui Dănilă Prepeleac. Am vândut la târg România (sub formă de boi) și am luat pe ea basmalele pe care ”piețarii” de azi scriu ceea ce le este rușine să strige: Jos Guvernul! Mai mult, spuneam în debutul acestei plângeri, că simbolul centenar, acea sută de ani care ne mai salvează în istorie, am transformat-o în cătușe (sic!). Vorbim despre aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire și derbedeii din piețele publice ne arată cătușele! Doar cei care nu recunosc (după o sută de ani) unirea Transilvaniei cu România sunt îndreptățiți să se gândească la cătușe. Să fie din nou vorba de Soros? Nu cred. Indiferent de cât de ticălos este magnatul maghiar el nu poate fi acuzat de prostie. Dar oare de prostie să fie vorba, acum când: ”România, Austria, Ungaria și Cehia au acceptat invitația oficială trimisă de Ministerul de Externe al Israelului pentru a asista la o recepție, pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim”.

Încurcate sunt Căile Tale, pe care nu le descurcă nici dracul și nici îngerul păzitor.

ADI CRISTI