Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, organizează cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, eveniment ce se va desfășura în perioada 18 – 20 mai pe Esplanada Palatului Culturii. Ediţia din acest an va reuni aproximativ 70 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, precum și invitați din Republica Moldova. Prin intermediul lucrărilor lor, meșterii populari susţin păstrarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi educarea publicului tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic. „Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier de creație, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale, precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare. Prin poziționarea spațio-temporală a acestui eveniment, care suprapune două momente marcante în activitatea muzeelor, respectiv 18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor și 19 mai – Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția din acest an subliniază rolul de catalizator cultural al comunității, pe care îl are muzeul în secolul XXI”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Programul celei de-a XIX-a ediții a Târgului Meșterilor Populari: vineri, 18 mai – orele 10.00 – 19.00, sâmbătă, 19 mai – program prelungit de vizitare a standurilor, până la ora 24.00, marcând astfel „Noaptea Muzeelor”, duminică, 20 mai – orele 10.00 – 17.00. (E.M.)