Ziua a doua a Festivalului a fost de fapt prima ”zi de lucru” în care cei 68 de poeți au intrat efectiv  în câmpul muncii: dimineața în colegiile naținale ale Iașului, iar spre seară i-am regăsit grupați în Sala Centenar a Muzeului Unirii, de pe strada Lăpușneanu, spațiu ideal pentru poezie. Astfel s-a consumat al doilea recital extraordinar al Festivalului, recital ce a adus în prim planul iubitorilor de poezie pe următorii cinci poeți: Marco Onofrio (Italia), Philippe Delaveau (Franța), Evgheni Stepanov (Rusia), Hughes Labrusse (Franța), Nichita Danilov (România).

 

Ana

 

Te duci și vii

în același timp

din același loc

de parcă ai sta suspendată

în inima mișcării

 

Poemul din tine

se lovește

de malurile trupului

cum se mai lovesc valurile

de malurile oceanului

(fără ca acestea să se atingă vreodată…)

 

Există în tine

(cum există și-n mine)

această părere de rău

că suntem

o trecere de timp

peste o trecere de spațiu

cum mai rătăcește palma mea

peste trupul cucerit de privire

descoperit până la acel

freamăt de codru des

(din care toate păsările ies)

 

Imperfecțiunea veșniciei

 

Nu mai trebuie să adaug nimic!

Orice lucru în plus

orice semn în plus

ar strica echilibrul…

 

Este ca și cum ai pune

peste această lume

așa de imperfectă

ceva în plus:

 

o altă lume imperfectă

un alt destin imperfect

un alt picior

strecurat de sub plapumă…

ai pune între noi

 

în plus

sau poate în minus

poate ai înmulți sau împărții

cu doi sau la doi

 

Nu mai trebuie să adaug nimic!

Poate…

puțină sare mai mult

dacă dorim ca această veșnicie

să dureze mai mult

în timpul vieții noastre!

O nouă veșnicie

 

Cumpăr veșnicie la metru

să-mi ajungă să te curpind

să nu-ți uit în afara tăcerii

nici o parte a suferinței

cum nici oceanul nu-și uită

orizontul

pe dinafara ochiului

acest perpetum mobile al lacrimii

 

Te înfășor

cum se mai strânge ața

în aceeași papiotă multicoloră

reușind să fac

pe toată întinderea veiții

ghemuri de fapte mărețe

călărind același fluture

cu aripi de înger…

 

Doar cuprinderea mea

te poate strânge la piept

sub formă de cămașă de nopate

prin care simt cum curge

fericirea cu ochii holbați

imobili și luminoși

ca farurile mașinii uitate aprinse

în nopatea în care ai probat veșnnicia

să-ți ajungă

din cap și până în picioare.

 

ADI CRISTI

(Din volumul aflat în pregătire ”Cu lupii urlând”)