Suplimentarea numărului de consilieri şi medici şcolari, introducerea orelor de educaţie pentru sănătate în programă, precum şi mai multă atenţie dată de autorităţi fenomenului de bullying sunt printre recomandările pe care delegaţia copiilor participanţi la Forumul Naţional al Copiilor le-au înmânat Secretarului de Stat din Ministerul Educaţiei, informează un comunicat de presă al organizaţiei Salvaţi Copiii.
Potrivit sursei citate, peste 100 de copii din Bucureşti şi alte 15 judeţe ale ţării au participat, între 1 şi 4 iunie, la cea de 18-a ediţie a Forumului Naţional al Copiilor, a cărui tema principală a fost chiar dreptul la sănătate şi învăţarea alegerilor corecte.
„Copiii participanţi la acest eveniment de tradiţie al Organizaţiei Salvaţi Copiii România au prezentat astfel autorităţilor, în data de 4 iunie, o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie, prin asigurarea accesului egal la şcoală şi servicii medicale pentru toţi copiii, educaţie de calitate şi cursuri din care cei mici să deprindă exerciţiul unor decizii bune pentru sănătate. De la dialogul purtat la Ministerul Educaţiei, desfăşurat într-un context informal şi încurajator pentru copii, delegaţia de elevi a plecat cu promisiuni ale căror îndepliniri cei mici le vor monitoriza”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, secretarul de Stat în MEN Ionel Florian Lixandru i-a asigurat pe copii că toate recomandările vor fi luate în seamă.
„Parteneriatul cu elevii, care dovedesc maturitate şi în acelaşi timp responsabilitate, este o prioritate pentru MEN. Salvaţi Copiii România va media acest parteneriat esenţial şcolii, pentru că unele probleme ridicate de copii sunt stringente, cum e cea a numărului prea mic de consilieri şcolari şi a reabilitării curriculare pe zona diriginţilor. De asemenea, educaţia pentru sănătate şi fenomenul bullying-ului sunt două deziderate care pot fi atinse prin efortul comun al factorilor implicaţi”, a spus Lixandru citat în comunicat.
Totodată, la sfârşitul zilei, copiii vor avea posibilitatea de a discuta şi cu Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care şi-a exprimat grija pentru ca toţi copiii să aibă acces la informaţii privind sănătatea.
„Pentru mine este o emoţie reală să mă aflu lângă copii. Pentru orice părinte educaţia şi sănătatea copilului său reprezintă principalele preocupări. Totodată, orice stat guvernat în mod responsabil trebuie să manifeste un viu şi neîncetat interes faţă asigurarea sănătăţii şi educării tinerei generaţii!”, a spus Sorina Pintea, conform aceleiaşi surse.
„De la an la an, copiii noştri ne uimesc din ce în ce mai tare cu luciditatea şi capacitatea de a radiografia problemele dintr-un sistem atât de vulnerabilizat în ultimii 28 de ani. Totodată însă, cei mici au fost capabili să formuleze cele mai bune şi mai accesibile soluţii, care să asigure tuturor accesul la educaţie de calitate şi care să răspundă nevoilor elevilor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Potrivit sursei citate, printre soluţiile copiilor pentru garantarea dreptului la sănătate se numără organizarea, în fiecare şcoală, a unor sesiuni de informare pentru elevi şi părinţi în vederea prezentării conţinutul opţionalului de Educaţie pentru Sănătate, implicarea consiliilor şi asociaţiilor de părinţi în promovarea opţionalului de educaţie pentru sănătate în vederea predării acestuia la toate clasele, formarea diriginţilor în educaţia pentru sănătate, care să aibă cunoştinţe, abilităţi, competenţe şi atitudini din pedagogie şi educaţie nonformală, medicină, psihologie, organizarea de sesiuni de educaţie pentru sănătatea sexuală şi a reproducerii în timpul orelor de dirigenţie. Sesiunile vor fi moderate cu participarea unui medic ori a unui psiholog şi se vor organiza în mod obligatoriu de două ori pe lună.
Alte soluţii se referă la derularea unor campanii de informare despre sănătatea reproducerii: în zone rurale / comunităţi defavorizate cu rată crescută a sarcinii la adolescente, creşterea numărului de consilieri şcolari, astfel încât unui consilier să-i revină un număr realist de elevi constituie principala condiţie în asigurarea prevenirii şi intervenţiei la timp în cazurile de bullying, crearea la nivel naţional a unei pagini de sesizare şi consiliere online, în parteneriat cu MEN, includerea în curricula şcolară încă de la clasele primare a noţiunilor cu privire la drepturile copilului, gestionarea emoţiilor şi dezvoltarea abilităţilor sociale, fenomenele de bullying & cyberbullying. Includerea acestor noţiuni în subiecte deja existente precum psihologie, dirigenţie, educaţie civică, desen, TIC şi predarea lor într-o formă interactivă, prin acivităţi non-formale. AGERPRES