INDICATIVUL PROSTIEI RECUNOSCUTE

Dacă e vorba să ne batem în mitinguri, atunci așa să fie! Mai marii dragnetizați vor și ei să iasă în Piața Victoria (cu cățel, găină și purcel de companie), la orele 20, într-o zi de sâmbătă nelucrătoare, să nu care cumva peneliștilor să li se umfle penele și să sesizeze că multinaționalele de stânga își trimit salariații să încurce circulația pe drumurile publice, de această dată pe partea dreaptă.

Vor și ei, stângiștii, să facă un miting, că vorba aia ”sunt și ei oameni”. Au și ei reprezentanți ai oamenilor piețelor publice care să iasă în stradă, care să strige, care să facă gălăgie, să afișeze lozinci și pancarde pe care să fie scris tot ceea ce nu mai țin ei minte că ar trebui strigat. Și ce dacă sunt la Putere? Și ce dacă treaba lor este să facă treabă, nu să critice ceea ce nu au făcut sau să-și apere conducătorii…Treaba lor este așa cum poate fi forate bine și treaba partidelor din opoziție, atâta timp cât acestea din urmă nu fac altceva decât să se rezume la a dezvolta o formă continuă de ilegalitate, în a ocupa străzile fără nici un fel de aprobare de la municipalităţi. Ideea de miting spontan organizat și planificat, chiar dacă mobilizarea este făcută pe internet, nu mai ține de neștiință, necunoaștere, ea fiind de fapt un atentat grosolan, prin atacarea statului de drept, a ordinii constituţionale, ziua în amiaza mare sau după înserare.

Acum pesediștii cu patalama la mână, vor să arate orbanilor  cum se poate organiza un miting, fără a mai invoca spontaneitatea în momentul în care ți se cer actele la control! ”Aveți aprobare de la doamna Primar General? Cum să nu! Este, adică există! Na de-aici! Priviți și învățați. Nu a fost greu. Mai greu este cu adunarea probabilă a celor care vor participa la spectacolul din 9 iunie, ora 20. Numărătoarea a început. De această dată în sens descrescător, de la un milion la câteva sute de mii. Urmează câteva zeci de mii, pentru a se ajunge, într-un final dramatic, la …suspendarea mitingului pe motiv de siguranță națională sau de lipsa datei de 9  iunie 2018 din calendar. Ar mai fi o încercare de numărătoare, de ordinul a câtorva mii de participanți, doar că o astfel de prezență nu poate fi considerată ”o lecție dată” orbecăieților ludovicizați în ”hastagienilor de cartier”, ceea ce va provoca o mare amnezie: ”Care miting? Ce 9 iunie? Fugi domnule ”de pe-aci lea”!

Mai mult, pentru a mări credibilitatea, pentru a arăta lumii că PSD nu are nimic de ascuns, profitând de faptul că vorbim de o zi de sâmbătă, zi în care în armată se întâmplă curățenia generală, scoaterea cazarmamentului în fața dormitoarelor, așa s-au gândit și pesediștii să o scoată pe Viorica Dăncilă în fața Guvernului, de această dată în calitatea ei nou nouță de președinte executiv al PSD. Cu alte cuvinte, să-i dea voie primului ministru să-și probeze numele de cod guvernamental ”Vasilica”, exact din poziția din care belferii hăhăitori proferează weekend de weekend tot felul de măscări, de regulă dintre cele mai hilare, în care subiectul și predicatul formează propoziții simple, pe înțelesul celor care au rămas în ploaie, arșită, zi sau nopate să le strige!

Avem nevoie de libertatea de a decide în numele nostru, mai ales în momentul în care stăm în așteptarea promisiunilor electorale, promisiuni care ne-au făcut să semnăm cu aleșii noștri un veritabil contract social, a cărei forță juridică pe cât de mare este, pe atât de ignorată este.

Lumea a ajuns cu așteptarea la refuz. Nu mai avem loc să ne îngrămădim tot felul de nimicuri, tot felul de promisiuni, fără nici o șansă de a fi îndeplinite, paradoxal, nu pentru că ar fi fantasmagorice și imposibil de realizat, ci pur și simplu pentru că nimeni, din cei care s-au angajat să le îndeplinească, nu mai sunt atenți la cursul vieții, la ceea ce se întâmplă în țară, exact la firul ierbii, loc în care talpa țării simte cum îi fuge pământul de sub ea.

Suntem din ce în ce mai porniți unii împotriva celorlalți. Nu ne mai suportăm. Nu mai dorim să ne auzim. Avem o greață cronică față de spusele celor care nu reușesc să ne dea nouă crezare, chiar dacă la noi sunt: puterea, decizia, resursele. Nu mai putem să ne imaginăm cum ar fi un dialog între noi. O dezbatere de idei…(Ce-i aia dezbatere? Ce sunt alea idei? La ce ne ajută? Țin de foame, țin de câștiguri imediate, ușoare și lesne de adunat, care să ne ajute în a ne orienta, în a ști chiar și numai unde este înainte și unde este înapoi…

Unii spun că suntem pierduți. Un popor de învinși. O țară pierdută. O țară vândută. Un popor de sclavi. Se spune chiar că lipsiți de personalitate, de cultură, analfabetizați cu voie de la Porțile Europei, mergem pe drumul VVD 20-20, indicativul prostiei recunoscute și pe jumătate iertate.

ADI CRISTI