. Decretul de promulgare, dar şi Legea pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare semnat la Chișinău, la 12 martie 2018, vor fi publicate în numărul de mâine al Monitorului Oficial, comunică MOLDPRES.
Potrivit acordului de finanţare, banii vor fi utilizaţi pentru continuarea reformelor în domeniul educației și asigurarea calităţii în instituțiile de învăţământ primar şi secundar general. Cele 10 milioane de dolari vor fi utilizate pentru dotarea a 160 de instituţii de învăţământ cu laboratoare şcolare şi echipament IT, precum și dotarea a 100 de școli cu materiale şi echipament special pentru elevii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale.
Acordul prevede realocarea a 1,7 milioane de dolari pentru renovarea a două școli de circumscripție. Inițial, resursele financiare erau prevăzute pentru implementarea unui nou sistem de salarizare a cadrelor didactice și de conducere. Termenul de implementare a Proiectului, conform Acordului de finanțare adițională, va fi până la 30 iunie 2020.
Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova” este finanțat de Banca Mondială, prin intermediul Asociaţiei Internaționale pentru Dezvoltare.