Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a proiectului care modifică Legea 284/2005 care prevede extinderea valabilităţii paşapoartelor electronice la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, informează Administraţia Prezidenţială.
Iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 23 mai şi prevede că: „Valabilitatea paşapoartelor simple electronice este stabilită după cum urmează: 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 de ani, 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 de ani”, se arată în actul normativ.
Proiectul mai prevede că paşapoartele de serviciu electronice se eliberează cu o valabilitate de 5 ani, respectiv de 3 ani pentru minorii sub vârsta de 12 ani.
Un alt decret de promulgare semnat de preşedintele Klaus Iohannis se referă la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Klaus Iohannis a mai promulgat şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2017 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2018 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
Şeful statului a mai semnat decret de promulgare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2018 pentru modificarea Legii nr. 54/2016 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România, prin reformarea sistemului de control al tuberculozei şi consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic şi tratament şi abordarea nevoilor grupurilor de populaţie cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2018, implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal.
Ale legi promulgate luni de Klaus Iohannis sunt:
„Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2017 pentru modificarea art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcţi finanţaţi din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi;
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2018 privind abrogarea art. 1 alin. (4) din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol – aer cu bătaie mare (HSAM)ˮ;
Advertisement
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale;
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2016 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996;
Decret pentru promulgarea Legii privind precursorii de droguri”, informează Preşedinţia.