În cea mai mare parte a Moldovei şi, local, în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Transilvania este cod galben până la ora 23. Meteorologii au mai emis o atenţionare de ploi abundente valabilă de la noapte, de la 3, până joi, la ora 23. Sunt vizate zone ca Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei, sud-vestul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali. Şi hidrologii avertizează că sunt posibile inundaţii, în special în jumătatea estică a ţării. Un cod portocaliu vizează râuri din judeţele Prahova, Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea, iar alte 24 de judeţe sunt sub cod galben. (sursa: RRA)