CSM Politehnica Iaşi, o nouă înfrângere în cadrul stagiului de pregătire din Turcia

CSM Politehnica Iaşi a pierdut, marţi, cu scorul de 0-2 (0-1), partida cu Yeni Malatyaspor (locul 10 în prima ligă din Turcia), disputată în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează la Bolu. Golurile formaţiei turce au fost înscrise, primul, dintr-o lovitură liberă, iar cel de-al doilea, dintr-un corner. Ieşenii au început în formula: Rusu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Panţâru – Cioinac, Chelaru, L. Rus, Ştefănescu – Zaharia, A. Cristea, pe parcursul reprizei secunde, antrenorul Flavius Stoican trimiţându-i în teren şi pe Cracea, Roşu, Neamţu, Grosu, Fr. Cristea. P. Petre, Munteanu, Moussa şi Danale. Nu au fost utilizaţi în acest meci Bosoi, Bădic, Sin şi Mihăescu, care acuză unele probleme medicale, şi portarul Andrei Târnoveanu. Iulian Roşu, un mijlocaş ofensiv în vârstă de 24 de ani, care a evoluat în sezonul trecut la divizionara secundă Metaloglobus Bucureşti, s-a alăturat începând de ieri lotului ieşean, el urmând a fi testat de antrenorul Flavius Stoican. Până acum, în cadrul stagiului de pregătire efectuat în Turcia, CSM Politehnica Iaşi a obţinut o victorie (2-0 cu Al Kharaitiyat), un rezultat de egalitate (0-0 cu Celik Zenika) şi două înfrângeri (1-2 cu Nefci Baku şi 0-2 cu Yeni Malatyaspor). Următorul meci al ieşenilor va avea loc astăzi, de la ora 17.00 (ora României), în compania formaţiei Tractor Sazi (locul 10 în prima ligă din Iran). (E.M.)