Breaking News

Republica Moldova este interesată în aprofundarea relațiilor bilaterale cu China

Republica Moldova este interesată în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Republica Populară Chineză, transformându-le într-un parteneriat strategic calitativ nou, care va permite extinderea colaborării, în special, în domeniile social-economic, cultural și al diplomației economice. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu ambasadorul Chinei în țara noastră, Zhang Yinghong, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

În opinia șefului diplomației moldovenești, un pas în direcția respectivă îl constituie lansarea negocierilor privind semnarea unui Acord de comerț liber între Republica Moldova și China, care va permite diversificarea și extinderea relațiilor comercial-economice. ”În context, autoritățile moldovenești au remis părţii chineze propunerile de cooperare pentru anul 2018, astfel încât să fie avansate negocierile asupra Acordului de liber schimb, runda următoare urmând să se desfășoare la Beijing, la finele lunii curente”, a accentuat ministrul Tudor Ulianovschi.

Șeful diplomației moldovenești a mai menționat că autoritățile Republicii Moldova cooperează eficient cu Guvernul de la Beijing în contextul implementării iniţiativei chineze a circuitului economic „Drumul Mătăsii”. ”Considerăm de o mare importanţă şi oportunitate această iniţiativă a Chinei şi ne exprimăm disponibilitatea de a participa la proiectele investiţionale şi de infrastructură derulate sub egida „Drumului Mătăsii”, a spus Tudor Ulianovschi.

În context, ambasadorul Zhang Yinghong a reiterat interesul autorităților chineze în aprofundarea relațiilor bilaterale atât prin realizarea proiectelor bilaterale, aflate în proces de implementare, cât și prin inițierea unor noi programe de colaborare în economie, energetică, infrastructură, tehnologii informaționale etc. ”Cadrul juridic existent între China și Republica Moldova creează toate premisele pentru dezvoltarea și amplificarea relațiilor bilaterale, avansarea la un nivel nou al acestora”, a menționat diplomatul chinez.

Republica Moldova şi China au  semnate 61 de acorduri  de colaborare în diferite domenii, inclusiv colaborarea comercial-economică, protecţia reciprocă a investiţiilor, evitarea dublei impuneri pe impozitele pe venit şi pe capital, serviciile aeriene, domeniul consular, tineret, învăţământ, turism, sănătate, cultură etc., printre care o declaraţie comună cu privire la consolidarea în continuare a colaborării multidimensionale în secolul XXI şi o înţelegere privind ajutorul material acordat de către Republica Populară Chineză.