Viceministrul de Externe Daniela Morari l-a primit pe noul Ambasador al Cehiei în R. Moldova

 

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, l-a primit pe noul ambasador agreat al Republicii Cehe în Republica Moldova, Zdeněk Krejčí, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Interlocutorii au subliniat caracterul dinamic al relaţiilor de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Republica Cehă, remarcînd potenţialul de dezvoltare şi diversificare al acestora pe viitor. Oficialii au trecut în revistă principalele evoluţii în dialogul bilateral, pledînd pentru intensificarea contactelor între cele două ţări la toate nivelurile.

Viceministrul Daniela Morari s-a referit, de asemenea, la agenda de reforme şi modernizare a ţării prevăzută de Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, menţionînd interesul pentru preluarea experienţei cehe în diverse domenii.

La rîndul său, diplomatul ceh a reiterat sprijinul ţării sale pentru parcursul european al Republicii Moldova.