Noul an va aduce, încă din prima zi, creşterea salariului minim, un preţ ceva mai mare la energie şi majorarea amenzilor de circulaţie, dar şi o cotă TVA mai mică în turism şi un impozit redus aplicat companiilor pentru construcţiile speciale.Încă de la prima oră a noului an şi imediat după izbucnirea artificiilor, populaţia va începe să plătească pentru electricitate un cost mai mare, preţul mediu al energiei electrice vândute la tarif reglementat urmând să crească cu 0,26%, ca urmare a majorării valorii unor componente de preţ ale tarifelor reglementate şi a reducerii altora.La rândul lor, tot încă din prima zi 2015, şoferii vor trebui să fie mai atenţi pe drumul spre casă, şi pentru că amenzile de circulaţie vor fi din ianuarie mai mari, ca efect al majorării salariului minim pe economie, indicator la care este raportat.Salariul minim brut pe economie va urca de la 900 lei la 975 de lei din 1 ianurie 2015, iar această majorare va antrena automat şi creşterea cuantumului amenzilor rutiere, în condiţiile în care un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim.În sectorul energetic, companiile vor continua să utilizeze acelaşi sistem de redevenţe, dar vor plăti şi în 2015 un impozit suplimentar pe monopol, in cazul companiilor de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, un impozit de 60% din veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi un impozit special de 0,5% aplicat veniturilor obţinute de către companii, pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.Nivelul accizelor va fi exprimat în lei, nu în euro ca până acum, soluţie găsită de Guvern pentru a nu pierde bani raportându-se în continuare la cursul în scădere al Băncii Centrale Europene, iar impozitul pe construcţii speciale impuse companiilor, introdus în acest an, va fi redus de la 1,5% la 1% din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul acestora.Asigurătorii, însă, vor plăti mai mult la Fondul de garantare a asiguraţilor, contribuţia impusă acestora urmând să crească de la 0,8% la 1% din primele încasate în cazul asigurărilor generale şi de la 0,3% la 0,4% din volumul încasărilor din prime pentru companiile care practică asigurări de viaţă.În schimb, din ianuarie, Autoritatea de Supraveghere Financiară va reduce mai multe taxe şi cote aplicate pieţei de capital şi fondurilor de pensii, inclusiv cota din contribuţiile brute încasate de fondurile de pensii administrate privat, precum şi a cotelor aplicate ofertelor publice de vânzare şi cumpărare.Toate aceste modificări vor putea fi introduse în bilanţul contabil de către companii pe baza unei noi legi a contabilităţii, care va fi aplicată tot de la 1 ianuarie 2015, una dintre modificări fiind aceea că toate persoanele juridice române vor putea utiliza un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, nu doar firmele afiliate unor persoane juridice străine.Noul sistem de contabilitate ar putea să reamintească Guvernului că, de la 1 ianuarie 2015, încep că curgă penalităţi de 0,1% pe zi dacă statul nu plăteşte tranşa de 50 milioane de lei pentru licenţe Microsoft, care trebuia achitată până la finele lunii octombrie, dar care este întârziată deoarece autorităţile verifică achiziţia prin prisma unor eventuale nereguli.Tot în sistemul contabil vor fi introduse atât cota redusă de TVA, de 9%, pentru serviciile din turism care includ minim cazare, cât şi noile reguli de taxare cu TVA a serviciilor electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune prestate către consumatori, care stabilesc că furnizorii de servicii vor fi obligaţi să colecteze TVA din fiecare stat membru în care au consumatori. Până în prezent, vânzările de bunuri erau taxate cu valoarea TVA din ţara cumpărătorului în timp ce vânzările de servicii erau taxate cu valoarea TVA din ţara vânzătorului, însă de la 1 ianuarie va fi luată în calcul valoarea TVA din ţara cumpărătorului.Specialiştii apreciază că această schimbare ar putea afecta şi preţul aplicaţiilor din App Store vândute în România, deoarece Apple a folosit mereu o cotă TVA de 15%, una dintre cele mai mici din Europa, însă va fi obligată să folosească taxa pe valoarea adăugată din ţările de rezidenţă ale cumpărătorilor europeni, respectiv de 24% pentru România, ceea ce ar putea genera creşterea preţurilor aplicaţiilor cu nouă procente.Ei menţionează că Apple nu a anunţat în mod explicit că va avea loc o mărire a preţurilor finale afişate în App Store, dar arată că păstrarea unui preţ unic va duce la diminuarea încasărilor dezvoltatorilor şi a comisioanelor încasate de către companie, iar acesta este o situaţie puţin plauzibilă.Poate acest lucru nu îi va speria pe funcţionarii implicaţi în sistemul de gestionare a fondurilor europene, care, dacă sunt corecţi şi harnici, vor beneficia de o majorare salarială, cu bani acordaţi de Uniunea Europeană. Practic, de la 1 ianuarie 2015, va fi aplicat un sistem de evaluare a performanţei funcţionarilor implicaţi în sistemul de gestionare a fondurilor europene şi doar acele persoane care performează la locul de muncă vor primi, în continuare, majorarea salarială asigurată de Uniunea Europeană pentru funcţionarii din sistemul de gestionare a fondurilor UE.(Mediafax)