Iohannis: Solicit Guvernului să întregească strategiile și politicile economice

Președintele Klaus Iohannis a solicitat, marți, Guvernului să întregească politicile economice cu dimensiunea europeană în actualul context.

El a salutat faptul că Executivul a pus în dezbatere proiectul privind dezvoltarea economică a României.

„România puternică pe care dorim să o construim presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem, iar aici nu este vorba doar despre economie, ci despre oportunitățile României ca țară în plan regional și european. În acest sens, solicit Guvernului să întregească strategiile și politicile economice cu dimensiunea europeană necesară actualului context”, a afirmat Iohannis, la Palatul Parlamentului, la lansarea în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”.

Șeful statului a subliniat că România are nevoie în prezent de un nou model de dezvoltare economică.

„Știm cu toții că în România s-au făcut strategii de toate felurile, dar multe au rămas pe hârtie în diverse sertare de obicei guvernamentale, însă aici mă refer la mai mult decât o listă de măsuri economice, mă refer la măsuri care pot contura sau nu, depinde cum o abordăm, o strategie, mă refer la un model de dezvoltare la care România acum este obligată să se gândească”, a arătat Iohannis.

El a amintit că luni s-a agreat să se lucreze la un proiect de țară post-aderare.

„În plan economic avem nevoie de o viziune sănătoasă, pe termen lung, care să aducă românilor prosperitate durabilă. Să nu uităm lecția dureroasă a crizei recente, anume că prosperitatea, odată obținută, se poate pierde ușor. De aceea, avem nevoie de creștere economică sustenabilă pentru care trebuie să consolidăm încrederea în instituții și în politicile economice, astfel încât ceea ce construim să fie durabil”, a precizat șeful statului.