Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis pentru urgentarea construirii autostrăzii Est – Vest

Domnule Președinte KLAUS WERNER IOHANNIS,

Suntem la 28 de ani de la prăbușirea regimului politic comunist și revenirea României la democrație.

Este anul Centenarului, an în care regiunile istorice românești așteaptă realizări pe măsura evenimentului, lucru care, din păcate și din diferite motive, nu se întâmplă.

Asociațiile „Împreună pentru A8”, „Moldova vrea autostradă” și „Pro Infrastructură” fac un apel către Instituția Prezidențială, personal către Excelența Voastră, Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis, pentru implicarea într-un proces de mediere care să conducă la luarea unei decizii la nivel guvernamental, respectiv cu Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru demararea lucrărilor la cea mai importantă investiție de infrastructură a regiunii Moldovei: Autostrada A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș.

Această investiție ar reprezenta îndeplinirea unei dorințe de decenii a oamenilor cu viziune din și pentru această țară, aceea de unire a două regiuni românești, Moldova și Transilvania, de data aceasta printr-o cale rutieră modernă care să treacă munții. Această autostradă este vitală pentru supraviețuirea și implicit dezvoltarea Moldovei și a estului Transilvaniei, în particular, și pentru însănătoșirea economică a țării în ansamblul ei. Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș este principala investiție care poate stimula competitivitatea regiunii Moldovei și poate contribui la reducerea decalajelor economice inter-regionale din România.

Am fi onorați dacă, în anul Centenarului, Excelența Voastră ar accepta primirea unei delegații la Cotroceni pentru a purta discuții pe tema acestui proiect.

Considerăm că implicarea Instituției Prezidențiale în acest proiect este un act de normalitate într-un moment dificil al istoriei pentru regiunea Moldovei, care, ținem să reamintim, este co-fondatoare a statului român, a dat mult pentru această țară și a primit puțin. Chiar dacă nu este cazul să insistăm asupra istoriei, ținem să reafirmăm că suntem unde suntem tocmai ca urmare a unor acțiuni – sau nonacțiuni – anterioare.

Excelența Voastră,

Domnule Președinte al României KLAUS WERNER IOHANNIS

 

Este bine-cunoscut faptul că, în perioada 2007 – 2018, toate Guvernele României au promis că vor construi Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș.

Este la fel de bine-cunoscut faptul că au fost doar promisiuni cu scop strict electoral.

Asociațiile noastre au făcut mai multe demersuri către instituțiile statului român, către Primul Ministru, Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a fi primiți la discuții și pentru a demara un proces amplu de dezbatere publică în care să fie implicate atât autoritățile publice competente, cât și societatea civilă în vederea materializării acestui proiect. Din păcate, am fost ignorați sau am primit răspunsuri în deja bine-cunoscutul limbaj de lemn administrativ.

Precizăm faptul că am realizat două marșuri motorizate simbolice, de la Iași la Târgu Mureș, în septembrie 2017, și de la Iași la București, în mai 2018. În mai puțin de un an de la prima acțiune, sprijinul pentru proiectul nostru a crescut considerabil, iar societatea civilă din Moldova, dar și din alte părți ale țării susține aceste demersuri.

Cele două entități partenere, respectiv Asociația Civică „Moldova Vrea Autostradă” și Grupul Civic „Împreună Pentru A8” au fost la Bruxelles, la instituțiile europene legislative și de finanțare. Reprezentanții noștri au fost primiți de către Doamna Karima Delli, Președintele Comisiei TRAN (Transporturi și Turism), din cadrul Parlamentului European, de către doamna Corina Crețu, Comisar European pe Politici Regionale din Cadrul Comisiei Europene, precum și de europarlamentarii români.

În cadrul discuțiilor oficiale din perioada 20-21 iunie 2018 ni s-a comunicat oficial că România (mai) are în acest moment posibilitatea să acceseze o sumă de aproximativ 4 (patru) miliarde de euro, fonduri nerambursabile, prin programul POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare) 2014 – 2020.

Menționăm că Autostrada A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș este inclusă în rețeaua principală de transport TEN-T CORE NETWORK și poate fi finanțată prin Fonduri de Coeziune încă din anul 2012.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, și-a aliniat politica de transport la dezideratele europene și și-a asumat finalizarea, până în 2030, a culoarelor principale de transport, așa cum sunt

ele prevăzute în Master Planul General de Transport, document strategic de dezvoltare a infrastructurii naționale de transport și care a fost aprobat de Guvern în 2016.

Prin acțiunile sau inacțiunile Ministerului Transporturilor și ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), România nu-și poate îndeplini aceste angajamente față de Europa, ba chiar riscă și în acest exercițiu financiar să piardă sume foarte importante pentru dezvoltarea infrastructurii, așa cum s-a întâmplat în perioada 2007-2013, când pe acest segment strategic pentru noi s-au pierdut 2 (două) miliarde de euro de la Comisia Europeană. Precedentul este cu atât mai periculos acum, în exercițiul 2014-2020, etapă în care România este obligată să depună cerere de finanțare pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A8. Nerealizarea acestei proceduri birocratice va conduce automat către imposibilitatea finanțării construirii autostrăzii din exercițiul bugetar european 2021-2027.

Domnule Președinte, vă scriem din Moldova, din regiunea istorică fără de care statul român pur și simplu nu ar fi existat. Regiunea noastră a fost din diferite motive, în varii circumstanțe istorice, mai tot timpul neglijată în privința investițiilor strategice. Mereu s-au făcut promisiuni, dar din nefericire acestea au rămas vorbe în vânt sau literă moartă. Ne dorim ca această stare de lucruri să devină ea însăși istorie, iar Moldova să aibă parte de mult așteptatele investiții strategice în infrastructură.

Ținând cont de toate acestea, vă solicităm, Domnule Președinte, ca în acest an, în care se vorbește frecvent despre trecut și despre coeziunea națională, să susțineți demersurile noastre pentru construirea Autostrăzii A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș. Realizarea acestui obiectiv strategic – esențial în primul rând pentru dezvoltarea Moldovei și estului Transilvaniei, dar și pentru România în ansamblu – ar însemna ieșirea din domeniul planurilor frumoase pe hârtie, aflate în mapele ministeriale sau departamentale, și intrarea în cel al faptelor vizibile, palpabile pentru concetățenii noștri. În intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2019 România va deține președinția Uniunii Europene, iar acest moment poate fi inclusiv unul al susținerii proiectului vital pentru o treime din teritoriul și populația țării noastre. Vă rugăm, Domnule Președinte, să declarați public această investiție drept una de importanță strategică națională sub directa monitorizare a Președintelui României.

Acest demers este în beneficiul a peste 4,5 milioane de români din regiunea Moldovei și a peste 1,5 milioane de români din județele Harghita, Covasna și Mureș.

De asemenea, ar reprezenta o investiție majoră pentru dezvoltarea directă a relațiilor economice și de integrare europeană, de vecinătate și relație privilegiată cu malul stâng al Prutului.

România ar putea ajuta astfel la integrarea în sistemul de valori și economic european a Republicii Moldova, de care ne leagă limba, o bună parte a trecutului și – nutrim această convingere – viitorul.

 

Anexăm la prezenta scrisoare documentele oficiale care au stat la baza acestei scrisori.

 

Cu deosebită considerație,

Membru fondator ”Împreună pentru A 8” – Ing. Cătălin URTOI, Membru fondator ”Împreună pentru A 8” – Ing. Ionel APOSTOL,  Vicepreședinte ”Moldova vrea autostradă” – Dr. Geograf Adrian COVĂSNIANU, Vicepreședinte ”Moldova vrea autostradă” – Dr. Dorin DOBRINCU, Vicepreședinte ”Pro Infrastructură” – Ec. Ionuț CIUREA