Începând din luna august, ieşenii care urmează să-şi unească destinele vor putea spune „DA!” în faţa ofiţerului Stării Civile şi într-un alt cadru decât cel oferit de interiorul sălii de ceremonii din clădirea situată pe strada Vasile Alecsandri nr. 8. Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali în şedinţa de vineri, 27 iulie, de luna viitoare, căsătoriile vor putea fi oficiate şi în afara sediului Serviciului de Stare Civilă, contra unei taxe în valoare de o mie de lei. Perechile care au vârsta sub 30 de ani şi ai căror membri se află la prima căsătorie vor achita doar 500 de lei. Proiectul prevede că astfel de căsătorii pot avea loc în toate zilele săptămânii, cu excepţia celei de joi şi a cazurilor în care sunt declarate sărbători legale sau zile nelucrătoare. De menţionat este faptul că nu se vor oficia căsătorii în restaurante sau alte spaţii de alimentaţie publică. Astfel, căsătoriile din exteriorul sediului Serviciului Stare Civilă vor fi încheiate luni, marţi, miercuri între orele 17.00 – 19.00, iar vineri în intervalul orar 15.30 – 17.30. Sâmbăta, acestea se vor oficia între orele 15.00 – 19.00, în funcţie de programul oficierilor care au loc la sediu, iar duminica între orele 14.00 – 16.00. Intervalul de programare a căsătoriilor este de 45 de minute, un timp estimat necesar atât pentru ceremonia în sine, cât şi pentru deplasarea la următoarea locaţie. Cererile se depun cu 30 de zile înainte de data încheierii căsătoriei, la secretariatul primarului Municipiului Iaşi. Rezoluţia cererii va fi comunicată telefonic solicitanţilor, documentul urmând a fi ridicat de către unul dintre soţi în vederea depunerii sale la Serviciul de Stare Civilă. (E.M.)