Primăria Municipiului Iași a deschis, la sfârşitul lunii trecute, ofertele depuse în cadrul licitației pentru furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a unui număr de zece parcometre, care urmează să fie instalate în oraş. Procedura de achiziție a atras două oferte, depuse de SC Histria International SRL și SC SLX Super Lux Technologies SRL. Valoarea contractului a fost estimată la 411.764 lei, fără TVA. „Este o primă etapă în implementarea sistemului de parcare cu plată în Municipiul Iași. Subliniez faptul că întregul sistem de parcare cu plată va fi gestionat exclusiv de către Primăria Municipiului Iași, iar compania câștigătoare va furniza și monta doar echipamentele necesare efectuării plății pentru parcările publice. Așa cum am mai spus, toate parcările publice din Iași vor fi dotate cu parcometre, iar fondurile încasate vor fi folosite pentru amenajarea și construirea de noi locuri de parcare în oraș. Prin urmare, vom analiza cele două oferte, iar Primăria va achiziționa cele mai eficiente și moderne parcometre, desigur, la prețul cel mai avantajos pentru noi”, a declarat primarul Mihai Chirica. Conform caietului de sarcini aferent procedurii de achiziție publică, fiecare parcometru va avea un sistem de montaj din materiale anticorozive și antioxidante, o carcasă din oțel inoxidabil și va fi vopsit în câmp electrostatic. Echipamentul va trebui să reziste la intemperii, umiditate, praf și vandalism, precum și la temperaturi cuprinse între – 30 și 60 de grade Celsius. Acesta va putea fi utilizat și de către persoanele cu nevoi speciale. Totodată, va trebui să asigure protecție la supratensiuni de energie electrică, va avea împământare și va fi dotat cu acumulatori care să asigure funcționarea și în cazul întreruperilor de curent. Parcometrele vor avea afișaj atât în limba română, cât și în limba engleză, vor fi dotate cu sistem de alarmă și vor comunica cu o aplicație de soft de gestionare bază de date prin tehnologia GPRS sau echivalent. Echipamentul va accepta bancnote de 1, 5, 10 și 50 de lei, precum și monede de 50 de bani. Restul va fi emis în aceleași tipuri de monede și bancnote. De asemenea, plata va putea fi realizată și prin POS cu GPRS sau echivalent. Pe suprafața biletului emis vor fi menționate data și ora eliberării, ora terminării timpului achitat de parcare, zona tarifară și valoarea plătită. Durata contractului de furnizare și montare a parcometrelor va fi de 4 luni de la data comenzii ferme din partea beneficiarului. Perioada de garanție este de 36 de luni de la data punerii în funcțiune a echipamentelor furnizate. (E.M.)