Consiliul Județean (CJ) Iaşi va concesiona prin licitație publică un teren cu o suprafață de 450 mp, în vederea construirii unui imobil în care urmează să fie găzduiți parinții copiilor internați în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria”. Potrivit proeictului de hotărâre care va fi supus spre aprobare consilierilor judeţeni în şedinţa de miercuri, 29 august, locuința va fi construită în curtea unității medicale și va dispune de 32 de locuri de cazare, concesionarul urmând să suporte toate cheltuielile pentru obținerea autorizațiilor, construirea și mobilarea clădirii, dar și costurile de funcționare. Redevența de pornire a licitației va fi de 1.804 euro pe an și a fost stabilită având la bază raportul de evaluare întocmit pentru terenul pe care va fi construită clădirea. Perioada de concesionare va fi de 49 de ani.”Prin realizarea acestei investiții se va oferi sprijin familiilor acelor pacienți care beneficiază de serviciile medicale oferite de Spitalul “Sf. Maria” și nu locuiesc în municipiul Iași. Totodată, vor fi create noi locuri de muncă”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre. (E.M.)