Parteneriat încheiat între Primăria municipiului Iași și mediul local de afaceri

Primăria municipiului Iași va încheia un parteneriat cu mediul de afaceri local, în vederea promovării firmelor care își desfășoară activitatea pe raza orașului și pentru atragerea de noi investitori, atât cu capital românesc, cât și străin. Toate aceste aspecte, la care se adaugă subiectele legate de mediul local de afaceri, au fost discutate vineri, 7 octombrie, în cadrul unei întâlniri care s-a desfășurat la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Iași, la care au participat primarul Mihai Chirica și reprezentanții companiilor care își desfășoară activitatea în orașul nostru. ”Acest parteneriat presupune constituirea unui Consiliu Economic Consultativ, care are printre atribuții analizarea și oferirea unui aviz consultativ asupra proiectelor de hotărâre ale Consiliului Local Municipal, care au impact asupra mediului local de afaceri, inițiate de către primarul municipiului Iași sau de către CLM Iași, propune proiecte de eficientizare a relației dintre municipiul Iași și mediul de afaceri local și dezvoltarea atractivității municipiului Iași din punct de vedere economic. De asemenea, consiliul aduce la cunoștința primarului municipiului Iași atât problemele cu caracter general sau particular în ceea ce privește mediul de afaceri local. Pe scurt, am propus înființarea unei comisii specializate pe domenii economice, astfel încât prin intermediul unui calendar care să fie cel mult trimestrial să putem ști cu ce ce confruntă fiecare domeniu de activitate din punct de vedere economic, în așa fel încât să putem interveni atât prin legislația locală, dar și prin intervenții pe care le putem face la nivelul Guvernului României”, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, municipalitatea a propus ca fiecare întâlnire a Consiliului Economic Consultativ să conțină, pe lângă o informare reciprocă a părților, oportunitățile de afaceri pe care Primăria le poate aduce la cunoștința mediului de afaceri local, precum și cooperarea între celelelte instituții. Primarul Mihai Chiirca a anunțat că va propune Guvernului încheierea unui memorandum, prin care autoritățile statului să permită și firmelor cu capital străin, nu numai celor românești, să poată să-și promoveze afacerile, în conformitate cu obiectivele pe care le au, în vederea dezvoltării acestor companii. ”Discuțiile s-au axat, de asemenea, și pe o serie de aspecte locale, de tip accesibilitate, promovarea transportului public de călători și spre zonele unde se află companii cu un număr mic de angajați, dar și probleme de interes național, care vizează impozitarea, modalitatea și accesabilitatea firmelor românești pe piața externă, europeană și non-europeană, precum și probleme care privesc posibilitatea accesării de fonduri europene în condiții mai facile, scurtarea birocrației, modalitatea în care Guvernul României poate găsi surse de finanțare care să nu presupună o co-finanțare foarte mare, așa cum se întâmplă acum, de până la 40%, lucru care duce la decapitalziarea severă a firmelor cu capital integral românesc”, a afirmat primarul. (E.M.)