MAE informează că România a preluat preşedinţia anuală a Comitetului de Securitate al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), mandatul fiind exercitat de către ambasadorul Cristian Istrate şi o echipă alcătuită din diplomaţi ai Misiunii Permanente a României la Viena.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că România a preluat Preşedinţia anuală a Comitetului de Securitate al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015. Mandatul acordat reflectă recunoaşterea profilului activ al României în cadrul OSCE privind susţinerea rolului, valorilor şi principiilor fundamentale ale organizaţiei în asigurarea păcii, securităţii şi cooperării în Europa, prin valorificarea deplină a conceptului său unic de abordare cuprinzătoare a securităţii”, se arată într-un comunicat transmis de MAE.Mandatul va fi exercitat de către reprezentantul permanent al României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, şi o echipă alcătuită din diplomaţi ai Misiunii Permanente a României la Viena, „valorificând expertiza existentă la nivelul instituţiilor româneşti cu competenţe în aria de lucru asociată Comitetului de Securitate al OSCE”, precizează sursa citată.Pe parcursul exercitării preşedinţiei Comitetului de Securitate, România va acorda o atenţie deosebită combaterii terorismului, criminalităţii transnaţionale organizate şi fenomenului migraţiei ilegale în spaţiul OSCE, creşterii securităţii cibernetice, combaterii traficului ilegal cu fiinţe umane şi droguri, management-ului şi securităţii frontierelor statelor OSCE în contextul ameninţărilor transnaţionale, reformei sectorului de securitate şi aprofundării cooperării între autorităţile de aplicare a legii, se menţionează în comunicat.MAE precizează totodată că, în exercitarea mandatului, România va sprijini realizarea obiectivelor OSCE în domeniile de competenţa Comitetului de Securitate, conform angajamentelor în materie asumate de statele participante, iar în acest sens „va facilita un dialog constructiv pentru coagularea unor contribuţii de substanţă ale OSCE pe linia consolidării eforturilor internaţionale privind combaterea ameninţărilor transnaţionale de securitate”.”De-a lungul participării sale în cadrul OSCE, România a jucat un rol activ în consolidarea profilului organizaţiei în domeniul combaterii ameninţărilor transnaţionale, inclusiv în ce priveşte promovarea adoptării de mandate strategice ale OSCE în domeniu. Astfel, pe durata Preşedinţiei în Exerciţiu a OSCE exercitată de România în anul 2001 au fost adoptate mandate ale organizaţiei privind combaterea terorismului şi activităţile poliţieneşti. De asemenea, în 2011, România a facilitat negocierile pentru adoptarea Deciziei ministeriale privind creşterea coordonării şi coerenţei eforturilor OSCE în combaterea ameninţărilor transnaţionale, iar în 2012 a facilitat adoptarea mandatului strategic al OSCE privind combaterea terorismului”, se mai arată în comunicatul MAE.Preşedinţia în exerciţiu a OSCE delegă unui stat participant sarcina exercitării preşedinţiei Comitetului de Securitate al OSCE. La solicitarea actualei preşedinţii în exerciţiu a OSCE – Serbia, România a preluat preşedinţia Comitetului de Securitate al organizaţiei pe durata mandatului acesteia.Cu prilejul Consiliului Ministerial al OSCE din anul 2006 de la Bruxelles, a fost decisă înfiinţarea a trei structuri, subordonate Consiliului Permanent al OSCE, care să reflecte şi să structureze activitatea organizaţiei pe cele trei dimensiuni asociate conceptului său cuprinzător de abordare a securităţii: Comitetul de Securitate al OSCE (Dimensiunea de Securitate), Comitetul Economic şi de Mediu al OSCE (Dimensiunea Economică şi de Mediu), Comitetul Dimensiunea Umană (Dimensiunea Umană), precizează MAE.Atribuţiile Comitetului de Securitate al OSCE includ discutarea aspectelor non-militare şi politice de securitate, inclusiv implementarea angajamentelor în materie asumate de către Statele Participante OSCE; abordarea unor teme multisectoriale, care au legătură cu aspectele non-militare de securitate; susţinerea pregătirilor pentru organizarea Conferinţei Anuale de Evaluare a Problematicii de Securitate a OSCE (“Annual Security Review Conference” – ASRC); discutarea unor recomandări adresate Consiliului Permanent al OSCE privind programul de lucru, inclusiv a acţiunilor de punere a practică şi urmărire a recomandărilor formulate cu prilejul unor reuniuni relevante.Conform regulilor de procedură ale OSCE, în calitate de structură de lucru informală subsidiară, Comitetul de Securitate al OSCE are autoritatea de a pregăti spre adoptare decizii sau documente cu valoare de soft law pentru toate statele participante OSCE.