Creșterea record a prețului la petrolul Brent poate duce la scumpirea carburanților în R. Moldova

Prețul la petrol pe piața europeană a atins cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, 81,92 de dolari SUA pentru un baril. Totodată, în septembrie vom avea și o ușoară depreciere a leului moldovenesc față de dolar, de la 16,6 lei pentru un dolar în luna august la 16,8 lei pentru un dolar în luna septembrie. Aceste două procese ar putea duce la scumpirea carburanților în Republica Moldova, este de părere economistul Veaceslav Ioniță, informează MOLDPRES.

Potrivit expertului IDIS „Viitorul”, scumpirea petrolului recalculat în lei moldovenești cu minim 10 la sută va „exercita presiune asupra prețului la benzină, care va avea tendința de scumpire cu 3-4% sau 50-70 bani per litru”.

”Dacă tendința de scumpire a petrolului se va menține, concomitent cu o ușoară depreciere a leului moldovenesc față de dolar, atunci există riscul să avem și o majorare de preț la gazele naturale importate, ceea ce va duce la o posibilă majorare a tarifelor pentru consumatorii finali”, mai notează pe blogul său Ioniță.

Parlamentul a votat pe 20 iulie, în prima și a doua lectură, un proiect de modificare a legislației, potrivit căruia ANRE va stabili, la fiecare trei luni, preţurile plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principal. Potrivit proiectului, ANRE urmează ca, în termen de trei luni, să aducă Metodologia formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere în concordanță cu noile modificări la lege.

La 7 august ANRE a inițiat procedura de avizare și consultare publică a proiectului de modificare și completare a Metodologiei formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere, aprobată la 31 martie 2016. Autoritatea de reglementare a mai anunțat că, „reieșind din faptul că termenul de modificare a metodologiei constituie trei luni” din momentul publicării la 3 august 2018 a modificărilor la Legea privind piața produselor petroliere, a fost prelungită valabilitatea prețurilor plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei la nivel de 19,01 lei per litru și 16,89 lei per litru pentru motorină.

Prețurile plafon actuale vor fi valabile pentru întreaga perioadă până la modificarea metodologiei și respectiv stabilirea prețurilor plafon noi.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)