Concurs destinat ieşenilor de pretutindeni, organizat de Primărie

În preajama Sărbătorilor Iaşului, Biroul Diaspora din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi îi invită pe ieşenii de pretutindeni să participe, în perioada 1-15 octombrie, la la concursul  „Iaşul ieşenilor de pretutindeni”. „O comunitate nu se poate ridica decât prin contribuţia fiecărui membru al ei, de aproape sau de departe, iar Iaşul este un oraş de referinţă în sufletul oricărui ieşean care se raportează cu dor, recunoştinţă, speranţă de mai bine şi responsabilitate faţă de oraşul natal. Ieşeanul care va primi cea mai mare apreciere pentru gândurile şi propunerile transmise va petrece o zi alături de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, pentru a afla direct de la edil care sunt provocările activităţii de primar, şi pentru a se implica direct în responsabilităţile administraţiei locale”, afirmă organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă. (E.M.)