Deputaţii PNL cer demiterea de urgenţă a ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, în moţiunea simplă intitulată „Stimulat de PSD, fără pic de competenţă, taie Deneş în păduri şi la verzi… şi la uscate”, care va fi dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar miercuri va fi supusă votului.
„Fiind zero peste tot la capitolul realizări şi, în plus, generând acte administrative cu încălcarea flagrantă a legii, ne aşteptăm, stimaţi colegi, să fiţi de acord cu noi, semnatarii acestei moţiuni simple, că actualul ministru al Apelor şi Pădurilor este cel mai mare dăunător al pădurilor, drept pentru care vă propunem adoptarea, în regim de urgenţă, a unei măsuri de combatere, în sensul îndepărtării lui din funcţie, cu efecte imediate”, se arată în textul moţiunii simple.
Semnatarii documentului spun că Deneş gestionează în „mod ilegal” situaţia Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva SA, adică a aproximativ 60% din fondul forestier naţional.
„În ceea ce priveşte politica în domeniul apelor, problema inundaţiilor rămâne una dintre cele mai grave neîmpliniri ale Ministerului Apelor şi Pădurilor, condus fără întrerupere din 2012 şi până în prezent de miniştri ai Partidului Social Democrat. Recunoscută ca o prioritate şi prin programul dumneavoastră de guvernare, al celor trei guverne PSD – ALDE, problema rămâne nerezolvată, chiar ignorată dacă luăm în considerare slaba finanţare a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor. O simplă comparaţie arată dezastrul în acest domeniu: dacă valoarea investiţiilor, alocări de la bugetul statului, în anul 2006, s-a ridicat la peste 122 de milioane de euro, în 2010 la 48 de milioane de euro, în anul 2017 vorbim doar de 14 milioane de euro, iar în 2018 de 16,6 milioane de euro. O comparaţie realistă între cele 122 de milioane din 2006 şi cele 16 milioane alocate de la bugetul de stat în 2018 este încă o demonstraţie a lipsei de viziune, a dezinteresului pentru rezolvarea unei probleme majore, care afectează serios vieţile oamenilor, stabilitatea administraţiilor şi a economiei, dar şi bugetul public”, susţin liberalii în moţiune.
Ei arată că lipsa de coerenţă şi de viziune merge mai departe, în banii atraşi din surse externe, respectiv: 102 milioane de euro atrase în 2010 faţă de 5,1 milioane de euro în 2017 sau puţin peste 6 milioane euro în 2018.
Liberalii îi mai reproşează lui Deneş că nu şi-a ţinut promisiunile asumate în faţa partenerilor externi, cum ar fi elaborarea şi prezentarea către Comisia Europeană a unei variante reactualizate a Planului de Implementare a Directivei Consiliului 91/271/ECE privind epurarea apelor uzate urbane.
„Prezenta moţiune simplă vine să sancţioneze şi gravele derapaje de la lege – OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în baza căreia România s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional că va elimina disfuncţiile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, că va adopta măsuri prompte pentru eficientizarea activităţii lor, în vederea creşterii rapide a contribuţiei reale a acestora la îmbunătăţirea parametrilor economiei româneşti şi la echilibrarea bugetului de stat. De fapt, dacă analizăm activitatea actualului ministru, constatăm că ea lipseşte cu desăvârşire, poate şi din cauza incompatibilităţii între pregătirea profesională a domniei sale şi domeniul pentru care a fost învestit de PSD să îl administreze”, se precizează în moţiunea simplă.
„La jumătatea lunii septembrie, domnul ministru, în dispreţ total faţă de lege, a emis ordinele 903, 904 şi 905 de schimbare a componenţei Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Adevăratul scop al acestor ordine a fost demiterea, din interese exclusiv politice şi de grup, a conducerii Romsilva şi nicidecum un interes legitim cu privire la eficientizarea managementului Regiei Naţionale a Pădurilor, întrucât rezultatele economice şi financiare sunt în totală contradicţie cu decizia ministrului. Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este organizată şi funcţionează în baza HG nr. 229/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Romsilva este persoană juridică, este regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi are ca scop principal de activitate gestionarea durabilă şi unitară a fondului forestier proprietate publică a statului”, afirmă liberalii în text.
Semnatarii moţiunii se întreabă cum poate tolera prim-ministrul comportamentul „de încălcare flagrantă a legii” al ministrului Apelor şi Pădurilor, fără să aibă nicio reacţie publică de dezaprobare.
„După părerea noastră, semnatarii acestei moţiuni simple, schimbările făcute la Regia Naţională a Pădurilor au avut un singur scop: acapararea politică a acestui agent economic care are un potenţial electoral – mai ales în mediul rural – şi financiar însemnat şi, nu mai puţin important, a ajutat la înclinarea balanţei de putere în interiorul PSD susţinându-l pe preşedintele partidului în bătălia internă cu ceilalţi contestatari. Este inacceptabil, domnule ministru, să nu vedem ca prioritate în preocupările dumneavoastră guvernamentale aprovizionarea populaţiei din mediul rural cu lemn de foc. Se ştie că necesarul de lemn de foc este de aproximativ 7 milioane mc în fiecare an, din care Romsilva poate asigura până la 4,5 milioane mc (3 milioane mc din tăieri de îngrijire şi 1,5 milioane mc din lemn subţire fasonat mai mic de 24 cm). Diferenţa, însă, domnule ministru, de aproximativ 2,5 milioane mc trebuie asigurată de ceilalţi administratori sau deţinători de pădure din România. Aici ar fi trebuit să se vadă priceperea dumneavoastră administrativă şi, totodată, să se şi simtă acest lucru în politicile guvernamentale. Din păcate, aţi ales cea mai proastă soluţie. În prag de iarnă aţi decapitat conducerea Romsilva şi aţi creat din nou premisele unei crize a lemnului de foc”, susţin liberalii.
Ei spun că Deneş nu şi-a îndeplinit obiectivele din programul de guvernare pe componenta păduri, iar elaborarea Strategiei Naţionale Forestiere 2018 – 2027 este încă „în chinurile facerii”. AGERPRES