Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, social democratul Maricel Popa, dezaprobă abţinerea de la vot, în cadrul şedinţei de luni, 29 octombrie, de către consilierii liberali, în cazul proiectului privind dezmembrarea unui imobil situat în satul Cozmeşti (comuna Stolniceni-Prăjescu) şi a terenului proprietate publică a judeţului Iaşi, situat pe strada Brânduşa nr. 7 din municipiul Iaşi, astfel încât să poată fi construite două case de tip familial pentru copiii instutuţionalizaţi din judeţul Iaşi. Într-un comunicat de presă, Maricel Popa afirmă că aprobarea celor două proiecte de hotărâre era necesară pentru ca Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) să poată accesa fondurile europene necesare pentru construirea locuințelor destinate dezinstituționalizării copiilor din centrele de plasament și oferirii alternativelor într-un mediu apropiat celui familial. Instituția intenționa să aplice Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, pentru închiderea Centrului de Plasament „C.A.Rosetti”, care în prezent adăposteşte 135 de copii, și înființarea a șase case de tip familial și a unui centru de zi. În comuna Cozmești, DGASPC a proiectat construcția a două module familiale, fecare casă urmând să găzduiască câte 12 copii. Conform proiectelor, copiii din aceste centre ar urma să fie mutați în case de tip familial finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8, „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale” și de Fundația Hope and Homes for Children. ”Deși toți consilierii județeni știu cât de urgente sunt acțiunile pe care trebuie să le întreprindem în ceea ce înseamnă dezinstituționalizarea copiilor din centrele de plasament, închiderea centrelor mari și oferirea de alternative, mă surprinde că o parte dintre aceștia, doar pentru a face opoziție, resping niște proiecte vitale pentru copii. Stau și mă întreb dacă au făcut-o din rea-voință, naivitate sau au avut alte interese. Nu te poți răzbuna pe niște copii doar pentru că faci parte dintr-o formațiune politică, alta decât cea majoritară. Modul în care o parte dintre consilierii județeni au ales să voteze azi pentru proiectele copiilor din județ este incalificabil. Nu s-au cerut bani pentru construcția acestor case, DGASPC a căutat proiecte, a găsit fundații care vor să construiască… Acești copii merită o șansă! Consilierii opoziției au condamnat practic peste 100, refuzându-le dreptul de a crește în condiții similare celor dintr-o familie normală”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Maricel Popa. Re remarcat că, în alte două ședințe, plenul CJ aprobase transmiterea dreptului de administrare către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a imobilelor pentru care instituția a cerut în şedinţa de luni, 28 octombrie, dezmembrarea, în vederea implementării Programului Operațional Regional 2014-2020. Cele două proiecte supuse spre aprobare în cadrul şedinţei de luni a Consiliului Judeţean au picat întrucât nu a fost întrunit numărul necesar de voturi, respectiv două treimi din numărul total al consilierilor prezenţi la întâlnire. În favoarea celor două proiecte au votat consilierii PSD, ALDE, PMP şi UNPR, în timp ce reprezentanţii PNL s-au abţinut de la vot. (E.M.)