Muzeul de Artă din Cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” organizează în perioada 8 – 30 noiembrie la Palatul Culturii expoziția „Oglinzile tăcerii”, semnată de artistul vizual Manuell Mănăstireanu. Vernisajul va avea loc joi, 8 noiembrie, la ora 18.00, iar despre expoziție va vorbi criticul de artă dr. Maria Bilașevschi. Invitat: violonistul Bogdan Onofrei. Lucrările fac parte din proiectul personal consacrat Centenarului României de către Manuell Mănăstireanu: „«Oglinzile tăcerii» s-au născut din acea bucurie a regăsirii prin dreptul la memorie. «Cine uită nu merită», spunea Nicolae Iorga. Înconjurați de tot mai multe artificii și false valori, tindem prea repede să uităm de acele fapte și acei oameni care undeva, pe scara timpului, au născut sensuri vii pentru o lume mai bună. Un recurs la memorie poate aduce o vindecare prin redimensionarea lucrurilor ce contează. Oamenii din «Oglinzile tăcerii» sunt strigăte mute într-o lume a indiferenței. I-am văzut simpli, sobri și luminoși, asemenea sfinților, demni în tragismul lor fără ostentație. Ceva din privirile lor se vrea renăscut în privirile noastre: lumina izvorâtă din jertfă și onoare pentru reîntregirea unui neam”. Manuell Mănăstireanu (n. 5 decembrie 1973, Botoșani) este artist vizual, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design Iaşi, clasa profesorului Dan Hatmanu, secția Pictură (1999). Din anul 2001, este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Iași. A semnat, începând cu anul 1997, 11 expoziții personale și a participat la expoziții de grup (20 la număr), în țară și în străinătate. Activ în tabere de creație începând cu anul 2003, a obținut în 2010 premiul Editurii „Geea” – „Teiul de Argint”, la Botoșani, iar în 2014, distincția „Pictor al Cetății Iașilor”, acordată de Primăria Municipiului Iași. O mare parte din lucrările sale se află în colecții private din Statele Unite ale Americii, Canada, Olanda, Belgia, Germania. Manuell Mănăstireanu a expus la Berlin, în cadrul expoziției colective din Langmayer, Germania – „La Gare de l’Art”, în 2016, iar în mai 2018, a etalat pe simezele Casei de Cultură Belgo-Română din Bruxelles prima expoziție din proiectul personal „Oglinzile Tăcerii”, consacrată Centenarului României. (E.M.)