Conform datelor oferite de Compartimentul de Epidemiologie al Bolilor Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, în săptămâna 29.10-04.11.2018 s-au inregistrat 6.642 cazuri de viroze respiratorii, cu 13 mai puţine faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. În ceea ce priveşte pneumoniile, se înregistrează o uşoară creştere a numărului de cazuri, fiind raportate 1.367, faţă de 1.201, câte au fost înregistrate în anul 2017. Nu s-au înregistrat cazuri de gripă. În ceea ce priveşte campania de vaccinare antigripală, reprezentanţii DSP precizează că, recent, a ajuns la Iaşi şi ultima tranşă de de vaccin antigripal, ce constă în 36.990 de doze care vor fi utilizate pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. În total, pentru judeţul Iaşi s-au repartizat 78.240 de doze de vaccine antigripal. Conform ultimelor date centralizate, din luna septembrie şi până în prezent s-au vaccinat 30.239 de persoane din judeţul Iaşi. În funcţie de categoriile de persoane, vaccinările au avut loc după cum urmează: persoane cu boli cronice (6 luni – 65 ani) – 9.369; medici şi alte categorii de personal – 5209; copii şi bătrâni instituţionalizaţi – 383; persoane peste 65 de ani – 15.213; gravide – 65; Direcţia de Sănătate Publică continuă campania de promovare a vaccinarii şi de catagrafiere în teren a persoanelor eligibile în zonele defavorizate şi greu accesibile, împreună cu Serviciul Voluntar de Ambulanţă. (E.M.)