Consumul de gaze naturale în România a totalizat 87,080 milioane MWh în primele nouă luni din 2014, în scădere cu 5,4% față de cel din perioada similară a anului trecut, care s-a ridicat la 92,047 milioane MWh, conform unui raport publicat pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Producția internă de gaze naturale ce intră în consum a reprezentat, în septembrie, 98,34% din totalul surselor, primii doi producători (Romgaz și OMV Petrom) acoperind 95,73% din această sursă. Importul ce a intrat în consum a reprezentat diferența, respectiv 1,66%. Primii trei importatori-furnizori interni—au realizat împreună 60,63%. Prețul gazelor de import a variat în primele nouă luni între 390 dolari/1.000 mc (122,56 lei/MWh) și 348 dolari/1.000 mc (106,59 lei/MWh). În septembrie, prețul a fost de 361 dolari/1.000 mc (114,31 lei/MWh). Conform Strategiei Energetice a României 2015-2035, lansată în dezbatere pe site-ul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, în perioada 2009-2013, consumul anual de gaze naturale în România s-a redus cu 5,4%, consumul mediu anual în aceasta perioada fiind de 142,96 TWh. Ponderea cea mai mare în consumul de gaze naturale este deținută de producătorii de energie electrică și termică, urmați de consumatorii casnici și sectorul industrial. În anul 2013, consumul de gaze naturale a scăzut cu 8,3% comparativ cu anul 2012, la 132,5 TWh, în principal ca urmare a evoluțiilor economice, respectiv contractării consumului sectorului industrial.