Adoptarea unei ordonanţe de urgenţă cu privire la amnistie şi graţiere ar scoate Guvernul României din Europa, a afirmat, marţi, preşedintele PNL, Ludovic Orban, care consideră că Executivul „nu ar putea comite o astfel de crimă”.
„De nouă luni de zile, aproape în fiecare săptămână, apar informaţii despre emiterea unei ordonanţe de urgenţă pe amnistie şi graţiere. Până astăzi, nu a fost adoptată o astfel de ordonanţă. Adoptarea unei astfel de ordonanţe ar scoate Guvernul României din Europa şi ar genera nişte consecinţe dramatice asupra României la nivel european. Cred totuşi că în pragul preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, premierul şi membrii Guvernului nu vor avea o iresponsabilitate atât de mare, încât să emită un astfel de act normativ, care va scoate Guvernul din UE, practic, pentru că este binecunoscută atitudinea instituţiilor europene, a partenerilor noştri europeni legată de agresiunea permanentă comisă de Guvernul ăsta şi de majoritatea PSD-ALDE împotriva independenţei justiţiei. Deci, eu, personal, nu pot să cred că Guvernul ar putea să comită o asemenea crimă împotriva României”, a declarat Orban la RFI.
Ludovic Orban susţine că se aşteaptă la „orice fel de subterfugiu” în privinţa OUG pe Codurile penale.
„Întotdeauna, când PSD are o iniţiativă în domeniul justiţiei, trebuie să fim cu ochii în patru, pentru că ne putem aştepta la orice fel de subterfugiu pentru a face servicii penalilor din coaliţia de guvernare. N-am văzut niciun text despre ordonanţă, sunt împotriva reglementării, mai ales a domeniului politicilor penale, a Codului penal şi a Codului de procedură penală, prin intermediul OUG. S-a înfiinţat o comisie specială pentru modificarea legilor justiţiei, locul de elaborare a acestor proiecte de lege trebuie să fie în Parlament. Nu văd de ce astăzi PSD schimbă practic toată iniţiativa pe care au avut-o legată de modificarea legilor Justiţiei şi a Codurilor penale în cadrul Parlamentului şi o mută la Guvern”.
Întrebat cum i se pare sugestia făcută de USR, ca preşedintele Klaus Iohannis să participe la toate şedinţele de guvern din acest an, pentru a preveni adoptarea unei OUG pe amnistie şi graţiere, liderul PNL a răspuns că e „o prostie fără margini”.
„Există o Constituţie a României. Preşedintele participă la şedinţele de guvern la care se dezbat chestiuni legate de apărare, de siguranţă naţională, de politică externă, conducând şedinţele la care participă. Sigur, dacă sunt puncte pe aceste competenţe constituţionale conferite de Constituţie, preşedintele poate să participe la şedinţele de guvern şi sunt convins că o va face, dar nici nu poate să se ducă în fiecare zi de şedinţă de guvern, să ciocănească la uşa Guvernului şi să intre peste membrii Guvernului. Asta mi se pare chiar o propunere destul de ciudată şi de stranie. Sunt convins că preşedintele va uza de toate pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru a împiedica adoptarea unor acte normative care să afecteze independenţa justiţiei, liberul acces al cetăţenilor la justiţiei şi care să pună în paranteză lupta anticorupţie”. AGERPRES