Lotul prim-divizionarei CSMS Iași se reunește luni, 12 ianuarie, la ora 17.00, la Stadionul ”Emil Alexandrescu”, în vederea reluării pregătirilor pentru returul campionatului. Sub comanda antrenorilor Nicolo Napoli (principal) și Adrian Kereszy (secund), la reunire sunt așteptați următorii jucători: Alessandro Caparco, Branko Grahovac și Nicușor Grecu (portari), Milan Mitic, Florin Plămadă, Ionuț Voicu, Narcis Bădic, Marius Mihalache (fundași), Alexandru Crețu, Gabriel Bosoi, Adrian Olah, Liviu Mihai, Alexandru Dedu, Alexandru Țigănașu, (mijlocași), respectiv Wesley Lopez și Mădălin Crengăniș (atacanți). Deși conducerea executivă a clubului a negociat în această iarnă cu mai mulți fotbaliști pentru aducerea acestora în Copou, până în prezent nu s-a reușit decât obținerea semnăturii fundașului Mădălin Ciucă (32 de ani), fostul căpitan al Universității Craiova, ultima dată la Metalul Reșița, ocupanta locului al doilea în Seria a II-a a Ligii secunde. Pe lista întocmită de Florin Prunea, președintele executiv al CSMS Iași, s-au mai aflat atacantul Cristi Bud (33 de ani), de la Milsami Orhei, locul II în campionatul Republicii Moldova, și mijlocașul de creație Sorin Strătilă (28 de ani), de la UTA (liga a III-a). Având în vedere refuzul lui Bud de a veni în Copou, oficialii ieșeni s-au reorientat către alte piste în ceea ce privește postul de atacant, deschizând discuțiile cu Liviu Ganea (28 de ani), fostul atacant al câinilor roșii, în prezent la FC Brașov. Întărirea lotului formației ieșene este cu atât mai stringentă cu cât, în prezent, acesta este destul de ”subțire”, după despărțirea, în iarnă, de fundașii Bogdan Vișa, Iulian Vladu, Lucian Cristian Munteanu, mijlocașul Daniel Novac și atacantul Leonard Dobre, în timp ce Marius Călugăru urmează să fie împrumutat, din retur, divizionarei secunde Rapid CFR Suceava. După o primă perioadă de readaptare la efort și efectuarea vizitei medicale, la Centrul de Medicină Sportivă din Iași, elevii lui Nicolo Napoli vor pleca într-un cantonament de aproape trei săptămâni în Antalya (Turcia), care se va desfășura în perioada 23 ianuarie – 13 februarie. Aici, CSMS Iași va pune accentul pe pregătirea tehnico-tactică, urmând să susțină și câteva meciuri amicale, în compania formațiilor Pohang Steelers (Coreea de Sud) – pe 28 ianuarie, FC Bunyodkor (Uzbekistan) – pe 31 ianuarie, Ruch Chorzow (Polonia) – pe 3 februarie, NK Zvijezda Gradacac (Bosnia) – pe 6 februarie și Cernomoreţ Odessa (Ucraina) – pe 12 februarie. După revenirea în țară, lotul de jucători condus de Nicolo Napoli se va pregăti la Iași, în vederea reluării campionatului, programată pentru data de 21 februarie. După derularea primei părți a campionatului, CSMS Iași ocupă locul 16 în clasament, cu 12 puncte, la șase lungimi de undă de ultima poziție care asigură rămânerea în Liga I. (E.M.)