BILANȚ LA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII DUPĂ UNSPREZECE LUNI DE MANDAT

 

La final de an, Sorina Pintea, ministrul sănătății, a prezentat bilanțul activității sale la Ministerul Sănătății, unde a fost numită la 29 ianuarie 2018. În această perioadă, MS a elaborat 1.530 de ordine de ministru, 28 de hotărâri de guvern, nouă ordonanțe de urgență și o lege.

Lista de proiecte în lucru include însă o lege a transplantului, o lege a prevenției, o lege-cadru a sănătății, o lege a profesiilor medicale și una a malpraxisului.

 

Medicamente lipsă și medicamente compensate

 

Bilanțul prezentat de ministrul sănătății a început cu rezolvarea crizei imunoglobulinei, cu care s-a confruntat încă din primele zile ale mandatului său. În prezent, la Unifarm există cinci tipuri de imunoglobulină pentru tratamentul imunodeficiențelor primare, la care se adaugă Pentaglobin, o imunoglobulină care nu se utilizează în imunodeficiența primară.

Anul acesta au fost introduse în lista de medicamente compensate și gratuite 37 de molecule noi pentru diverse afecțiuni.

„Lipsa unor medicamente din spitale este cauzată azi în mare parte de un management defectuos. Rezolvarea unor astfel de situații se realizează uneori cu sprijinul asociațiilor de pacienți care, de fiecare dată când apar probleme, ni le semnalează și împreună reușim să deblocăm lucrurile”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Tot în domeniul medicamentului, ministrul a subliniat că MS a finalizat lista medicamentelor esențiale, care se află în dezbatere publică, și a declarat că, odată definitivată lista, acestea nu vor mai putea lipsi din stocul farmaciilor.

 

Măsuri pentru persoanele cu diabet

 

Ministrul s-a referit și la modificările aduse Programului național de diabet. Pentru îmbunătățirea modului de monitorizare a glicemiei și tratamentelor necesare pacienților cu diabet, a fost creat Subprogramul de diabet zaharat tip 1, în cadrul căruia se asigură pacienților acces la sisteme de monitorizare continuă a glicemiei și sistemele de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei.

Accesul la aceste tehnologii moderne este asigurat prin unsprezece centre de specialitate din țară, în baza unor criterii de eligibilitate. Se estimează că printre beneficiarii acestor dispozitive vor fi și 3.600 de copii.

Tot din acest an, în pachetul de servicii medicale de bază acordat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost introdus screeningul prenatal realizat în maternități. În cadrul acestui pachet, fiecare gravidă are acces la analize precum controlul glicemiei și toleranța la glucoză.

 

Medicină preventivă

 

Sorina Pintea a arătat că măsurile luate de MS pun accent pe prevenția în sănătate. Astfel, s-a demarat implementarea a șapte programe de screening cu finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 193 de milioane de euro.

Apoi, începând cu luna decembrie, programul de screening auditiv a fost extins la nivel național. Astfel, în toate  maternitățile de stat din România se efectuează screening auditiv gratuit  cu aparatură medicală modernă. Programul de screening auditiv al MS este implementat în 186 de maternități și secții de terapie intensivă ce îngrijesc nou-născuți. Acestea au fost dotate cu 286 de echipamente de testarea auditivă. Ministerul Sănătății a alocat pentru acest program un buget de 2.550.000 de lei.

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu OMS și UNICEF, va continua campaniile de informare și vaccinare în comunități vulnerabile cu rată de vaccinare scăzută. De asemenea, va continua campaniile de informare pentru susținerea donării de sânge și a donării de organe

 

Fonduri europene pentru sănătate

 

În octombrie, MS a depus un proiect de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 227 de milioane de euro pentru servicii medicale de tratament al persoanelor cu HIV/SIDA. Proiectul vizează, în principal, rambursarea sumelor plătite de MS în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2018 pentru acoperirea tratamentului pacienților cu infecție HIV/SIDA.

În decembrie, MS a semnat, în cadrul apelurilor dedicate proiectelor nefinalizate din Programul Operațional Regional 2014–2020, 55 de cereri de finanțare în valoare totală de peste 162 de milioane de euro. Activitățile vizate de aceste proiecte sunt: reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea unităților de primire urgențe, a compartimentelor de primire urgențe și a ambulatoriilor.

 

Controale sanitare

 

Sorina Pintea a prezentat situația controalelor efectuate în acest an de Corpul de control al ministrului împreună cu CNAS, dar și de inspectorii sanitari. Astfel, Corpul de control și CNAS au derulat 18 acțiuni de control în spitale importante din București și din țară.

Inspecția sanitară de stat din cadrul MS a aplicat 5.976 de amenzi contravenționale, însumând 6.153.000 de lei. S-au suspendat 137 de autorizații sanitare, s-au retras 50 de autorizații sanitare de funcționare și s-au luat 15 decizii de închidere de unități.

Inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene au desfășurat mai multe acțiuni de control care au vizat activitatea în obiectivele cu impact asupra sănătății publice: unități sanitare, unități de învățământ, unități de turism, dar și producători de tutun sau biocide. În urma controalelor, s-a dispus scoaterea din consum a 26.295,62 kg și a 28.450,69 litri de produse alimentare, precum și a 49.458,84 kg și 4.865,13 litri de produse biocide, deoarece nu au corespuns normelor în vigoare.

 

Accidentul vascular cerebral, o prioritate

 

Un alt subiect a fost legat de măsurile luate de MS în privința accidentului vascular cerebral (AVC). În urma analizei programului-pilot al acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu AVC acut, demarat în anul 2015 în zece spitale din țară, reprezentanții comisiilor de neurologie și medicină de urgență din MS au ajuns la concluzia că acest program și-a demonstrat eficiența și au stabilit împreună necesitatea extinderii la nivel național.

Mulți dintre pacienții care au beneficiat de tratament intervențional în caz de AVC au fost recuperați. Tratamentul acut farmacologic și intervențional reprezintă principalul mijloc de reducere a dizabilității importante asociate AVC.

În prima lună a anului 2019 se va încheia evaluarea unui număr de 38 de spitale județene din întreaga țară în vederea extinderii listei spitalelor care vor putea derula programul acțiunii prioritare în tratamentul intervențional al pacienților cu AVC acut.

MS lucrează și la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut. Protocolul se bazează pe ghidurile în vigoare și conține informații utile pentru organizarea traseului pacientului suspect de AVC, precum și procedura de selecție a pacienților eligibili pentru tratament intervențional acut.

 

Tratamente în străinătate, arsuri și transplant

 

În 2018, MS a simplificat procedurile de trimitere a pacienților la tratament în străinătate. A fost redusă birocrația, au fost simplificate procedurile de acces și decontare al tratamentului, în special pentru copii. Anul acesta, direcțiile de sănătate publică au trimis spre finanțare la MS un număr de 238 de dosare.

Conform celor declarate de Sorina Pintea, în urma unei evaluări a secțiilor în care sunt tratați pacienții cu arsuri, în termen de maxim trei luni vor fi disponibile la nivel național cel puțin 14 paturi destinate tratării marilor arși.

Tot în acest an, MS a schimbat conducerea Agenției Naționale de Transplant și este în plin proces de reorganizare a activității acestei instituții. România a reînceput colaborarea cu Eurotransplant, iar echipa de la Spitalul Clinic „Sf. Maria” București a reușit realizarea cu succes a patru transplanturi pulmonare. În evidențele direcțiilor de sănătate publică sunt însă 37 pacienți care necesită un transplant pulmonar.

 

Măsuri pentru reducerea exodului medicilor

 

În acest an, crede ministrul sănătății, au fost făcuți pași importanți pentru reducerea exodului medicilor din România. Sorina Pintea face referire la majorarea salariilor medicilor și asistenților medicali, prin adoptarea Legii salarizării unice.

Apoi, o altă măsură a fost majorarea cifrei de școlarizare pentru pregătirea în rezidențiat la 5.730 de locuri în anul universitar 2018/2019.

 

Limitarea rezistenței la antibiotice

 

A fost înființat Comitetul Național pentru Limitarea Rezistenței la Antimicrobiene (CNLRA), pentru a identifica mecanismele rezistenței crescute la antibiotice și obstacolele pe care România trebuie să le depășească, printr-un program de acțiune național destinat combaterii fenomenului.

Această structură are ca scop elaborarea și monitorizarea modului în care se aplică strategia națională privind utilizarea prudentă a antibioticelor, limitarea creșterii rezistenței microbiene la antibiotice a populației și a animalelor și prevenirea răspândirii microorganismelor rezistente la nivel național.

 

Neajunsuri și nerealizări

 

În privința spitalelor regionale, pentru care existau planuri avansate de finanțare din partea Uniunii Europene, lucrurile nu au progresat deloc. Sorina Pintea a dat însă asigurări că actualul guvern ar face demersuri pentru creșterea contribuției din partea UE de la 50 la 85%. Obiectivul ar fi de a construi spitalele cu costuri cât mai mici pentru România. Cele mai avansate proiecte sunt cele din Iași, Cluj și Craiova, conform Sorinei Pintea, dar ministrul nu a precizat stadiul proiectelor.

Întrebată de presă despre nereușitele anului 2018, Sorina Pintea a spus că și-ar fi dorit să aibă mai mult timp pentru transplant și să stea mai mult de vorbă cu pacienții.