Depresia este din ce în ce mai întâlnită în rândul adolescenților și în ultimul timp vârsta de apariție a scăzut până la sub 5 ani. Dacă la adulți sau la adolescenți se poate apela la medicație antidepresivă, la vârste atât de mici lucrurile sunt mult mai delicate. Copilul mic, din fericire, face rar depresie și face forme ușoare, autolimitate la câteva zile sau săptămâni.
Cum apare depresia la copilul mic
Copilul face de obicei depresie în perioade de tensiune emoțională intensă, cum sunt internarea în spital (poate reprezenta pentru anumiți copilași o adevărată traumă), anumite tratamente antialergice sau pe bază de corticosteroizi (dexametazona injectabilă administrată în mai multe zile) sau mutarea de la un domiciliu la altul.
Mai pot constitui factori de stres schimbarea mediului de viață sau intrarea în colectivitate la o vârstă nepotrivită (această vârstă este greu de definit și variază de la copil la copil). De aceea, recomand ca înscrierea copilului în colectivitate să se facă după consultarea unui psiholog specializat pe copii, care poate stabili prin anumite metode dacă este sau nu copilul pregătit pentru această etapă.
Evaluarea prezenței anxietății de separare, precum și gradul acesteia au un rol crucial. Faptul ca părinții au concediu de creștere pentru copil până la vârsta lui de doi ani nu înseamnă că această vârstă este cea potrivită înscrierii în colectivitate. Separarea părinților și prezența tensiunilor emoționale sau chiar depresia unuia dintre părinți sunt alți factori care pot duce la depresie în cazul copiilor.
Cum recunoaștem depresia la copilul mic
De cele mai multe ori, copilul mic nu este capabil să își exprime frustrarea și adesea depresia ia forma de somatizare. Apar lipsa poftei de mâncare până la refuzul complet al alimentației, scădere ponderală inexplicabilă, infecții repetate, reacții alergice exacerbate. Somnul este exagerat, apar insomnii, crize de plâns nocturne, coșmaruri. Pot exista chiar vărsături spontane în urma unor crize de plâns, cefalee matinală și ticuri nervoase. Crizele de plâns pot fi dese până la epuizare. Apar și o stare de izolare cu interacțiune minimă la stimuli și comenzi, lentoare în mișcări și sedentarism ieșit din comun.
Toate acestea sunt observate de părinții care vin și declară că copilul lor nu mai este la fel. Fiecare părinte simte când copilul se schimbă iar instinctul părinților nu trebuie pus la îndoială în astfel de cazuri.
Ce este de făcut când copilul face depresie
Dacă observăm aceste schimbări la copil, trebuie în primul rând să ne adresăm unui psiholog și unui medic specialist psihiatrie pediatrică. Dacă medicul consideră necesar, va prescrie tratamente, inițial ușoare. Psihologul, în funcție de vârsta copilului, va începe o terapie individuală cu acesta sau o terapie împreună cu părinții.
Apoi, trebuie să oferim copilului tot suportul emoțional de care acesta are nevoie. Cel mai bine este să ne luăm concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav pentru a petrece cât mai mult timp cu el. Copilul are nevoie în aceste momente de foarte de multă afecțiune. Dacă simte nevoia să plângă, trebuie lăsat să plângă, pentru că plânsul este un mecanism natural de apărare în fața tensiunii psihice.
Un alt lucru care trebuie făcut este a identifica împreună cu psihologul ce anume a dus la declanșarea depresiei copilului și a evita pe viitor expunerea lui la astfel de situații. Pot fi stabilite, împreună cu psihologul, alte modalități mai blânde de aplicat în situații de criză sau schimbări majore în viața de familie.
Recunoașterea semnelor depresiei este foarte importantă pentru a putea lua imediat măsurile necesare, mai ales în condițiile în care frecvența acestei afecțiuni la vârste fragede este în continuă creștere. Vestea bună este că cei mici au o capacitate mult mai mare de refacere în astfel de situații decât adulții și depresia se vindecă uneori spontan.