Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susţine că există poliţişti şi jandarmi care se simt intimidaţi de atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis, cu referire la sesizarea de neconstituţionalitate a şefului statului asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
„Acest act despre care noi am comunicat în mod public transparent şi deschis şi am discutat pe marginea lui cu absolut toţi actorii sociali implicaţi şi care s-a dezbătut în Parlament mai bine de un an, în momentul în care a fost adoptat în camera decizională – Camera Deputaţilor – eu personal am simţit un sentiment de mare bucurie. A fost ca o victorie instituţională pentru încununarea acestui efort făcut de-a lungul timpului. (…) În secunda doi după aceasta bucurie am avut şi gândul că preşedintele va ataca la CCR acest demers, dar am spus că nu este posibil. Dar s-a întâmplat”, a declarat Carmen Dan, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Întrebată dacă poliţiştii şi jandarmii se simt descurajaţi, intimidaţi de această atitudine a preşedintelui Klaus Iohannis: Carmen Dan a spus: „Probabil că da, unii s-au şi exprimat în sensul acesta, mi-au făcut această mărturisire. Să nu uităm ce a urmat după momentul 10 august şi ce a însemnat pentru Jandarmeria Română. (…) Am toată disponibilitatea şi este absolut normal şi firesc să avem sau să fi avut o discuţie pentru toate aspectele care ar fi fost neclare pentru domnul preşedinte. Avem posibilitatea să ne întâlnim. Ar fi putut să solicite aceste clarificări înainte de a face sesizarea la CCR. Acest demers nu reprezintă decât un blocaj, la care recunosc că nu mă aşteptam, pentru punerea în aplicare a acestor prevederi legale”.
Ministrul de Interne a susţinut că nu are „războaie personale” cu preşedintele Klaus Iohannis.
„Nu am războaie personale cu domnul preşedinte, dar în acelaşi timp aş vrea ca lumea să înţeleagă că sunt dispusă să mă lupt cu oricine pentru a reforma MAI, astfel încât să nu mai avem poliţişti ucişi în misiuni pentru că nu au avut mijloace să le folosească împotriva infractorilor, să nu mai avem poliţişti să nu mai poată gestiona situaţiile ce ţin de ordine publică pentru că legile după care funcţionează sunt lacunare şi neadaptate la realităţile cotidiene. Mă deranjează că domnul preşedinte Iohannis foloseşte pârghiile la nivelul preşedinţiei pe care le are pentru a îngreuna activitatea poliţiştilor în scopuri pur politice şi electorale. Noi am constatat, de-a lungul timpului, că atitudinea preşedintelui este atitudinea celui care se află în campanie electorală. Ar trebui să ne limităm în a avea acea atitudine instituţională pe care i-o solicităm de la nivel guvernamental de o bună vreme încoace”, a mai spus Carmen Dan.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. AGERPRES