Premierul Victor Ponta a precizat luni că discuția despre ordonanța referitoare la renunțarea la titlul de doctor este încheiată, adăugând că la întrebările jurnaliștilor pe această temă se simte ca în gluma „cu șapcă, fără șapcă”.
„După cum dvs. știți, dacă vreți să știți, acea ordonanță are multe prevederi referitoare la sistemul de educație, una dintre acestea se referea la faptul că pe 6 februarie, dacă nu mă înșel, un număr important de cadre didactice din învățământul universitar trebuiau să-și piardă statutul, ceea ce se întâmpla în timpul anului universitar. De asemenea, așa cum a explicat ministrul Educației, e vorba de șase prevederi care țineau de urgența desfășurării procesului. (…) Suntem exact ca în gluma ‘cu șapca, fără șapcă’. Dacă nu vreau să renunț, de ce nu renunț? Dacă vreau să renunț, de ce renunț? Deci, din punctul meu de vedere, discuția este clar închisă. Orice vrei să faci tot nu va fi bine”, a declarat Ponta la sediul central al PSD, întrebat de ce a fost necesară OUG 94/2014 și de ce prevederile din acest document nu au fost supuse unei proceduri parlamentare. „Când nu am vrut să renunț, mi s-a spus să renunț. Când am vrut să renunț, mi s-a spus că nu. Dați-mi voie să nu cred în buna credință a celor care mă întreabă aceste lucruri”, a arătat premierul, întrebat dacă renunță și la calitatea sa de avocat. Guvernul a modificat la sfârșitul anului 2014, printr-o ordonanță de urgență, Legea educației naționale, stabilind printre altele și cadrul legal care reglementează regimul titlurilor științifice.