Premierul Pavel Filip solicită mobilizarea autorităților în evacuarea zăpezii de pe drumurile din capitală și din întreaga țară

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat astăzi şedinţa operativă în legătură cu starea nefavorabilă a vremii din ultimele două zile. În cadrul acesteia, a fost analizată situația actuală a drumurilor din țară și măsurile de intervenție necesare, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Potrivit ultimelor informații, toate traseele din țară sunt practicabile și nu există localități deconectate de la curentul electric. Totodată, la solicitarea premierului, celula de criză va activa în regim non-stop până luni, pentru a preveni orice risc.

Pe parcursul ultimelor două zile, Inspectoratul General de Poliție a înregistrat 126 de accidente rutiere, dintre care 88 – în capitală. Prim-ministrul a solicitat poliției, carabinierilor si drumarilor să intervină pentru curățarea drumurilor, a curților blocurilor și a instituțiilor de menire socială în municipiul Chișinău. Totodată, premierul a cerut autorităților publice locale și administratorilor clădirilor să asigure curățarea acoperișurilor de zăpadă.

Pavel Filip a accentuat că în condițiile actuale este esențială o comunicare și o interacțiune permanentă între serviciile specializate și autoritățile locale, iar pe viitor să fie asigurată intervenția cu tehnică mai performantă, astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță, iar viața lor să fie în afara oricărui pericol. „Trebuie sa ne gândim în perspectivă și să intervenim inclusiv în Fondul rutier pentru procurarea tehnicii și a echipamentelor moderne”, a menționat Pavel Filip.

În cadrul ședinței, premierul a mulțumit tuturor celor implicați în lucrările de deszăpezire, patrulare şi combatere a lunecușului: salvatori, militari, polițiști, medici, drumari, muncitori, voluntari și cetățeni.

În cazul situațiilor de criză, a blocajelor din cauza zăpezii, cetățenii pot apela la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la numărul de telefon 022-73-85-45 sau la Serviciul de urgență 112.